
Carrefour România a lansat în luna aprilie 2011, o nouă campanie de sensibilizare a opiniei publice cu privire la susţinerea Proiectului “Banca de Alimente”, al Crucii Roşii Române. Cunoscut deja clienţilor noştri, încă de la lansarea sa în septembrie 2009, misiunea acestui proiect umanitar este de a oferi hrană persoanelor vulnerabile: familii fara venituri sau cu venituri foarte mici, persoane vârstnice, familii numeroase, familii monoparentale, persoane fără adapost, persoane cu dizabilităţi, persoane care suferă de boli cronice, tineri proveniţi din centre de plasament.
Proiectul Banca de Alimente s-a bucurat de susţinerea publicului larg, care a donat de la începutul proiectului 211.614 kg alimente, dintre care 86.759 au fost colectate în magazinele Carrefour şi au fost deja distribuite către 14.877 familii afectate de foame şi sărăcie din toate zonele ţării.
Întrucât în ultima perioada de timp numărul cererilor de sprijin primite din partea persoanelor vulnerabile, a crescut considerabil, Carrefour România şi Crucea Roşie Română, fac din nou apel la generozitatea clienţilor Carrefour. Şi luna aceasta angajaţii Carrefour şi voluntarii Crucii Roşii Române vor distribui pliante şi vor oferi informaţii tuturor celor interesaţi să ajute cu hrană familiile nevoiaşe.

În prezent, parteneriatul dintre Carrefour si Crucea Rosie Romana se desfasoară în 23 de hypermarketuri din Arad, Braila, Braşov, Bucuresti, Buzau, Cluj, Constanţa, Focşani, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava şi Drobeta Turnu Severin, precum şi in supermarketul Carrefour Market din Bacău. Alimentele colectate în aceste judeţe sunt distribuite şi în celelalte localităţi din ţară către persoanele nevoiaşe.
Carrefour România alături de Crucea Roşie Română, prin proiectul Banca de Alimente, luptă împotriva foamei şi a consecinţelor acesteia aducând hrană şi speranţă în casa fiecărui om sărac.


