DAAS International Group, liderul de piață în frigul comercial, a susținut săptămâna trecută cea de a doua conferință dedicată industriei de retail și, cu această ocazie, a adus în discuție un subiect intens discutat: impactul tehnologiei asupra obiceiurilor de consum.
Astfel, specialiști DAAS, dar și cei ai unor producători internaționali de echipamente precum Epta, Wiesheu, Ubert, Romcooling sau Tarkett au prezentat publicului cele mai noi tehnologii și tactici de marketing.
Cine sunt cumpărătorii din viitor și ce fel de servicii caută ei? Conferința „Future in Retail” a găsit răspunsul pentru această întrebare, în urma unor analize asupra stilului de viață al consumatorilor din prezent. Astfel, în viitor, retailerii din toată lumea vor trebui să își adapteze serviciile și strategia de business astfel încât să se alinieze schimbărilor constante generate de mediul digital.
În acest context, speaker-ii din cadrul conferinței au prezentat soluții inovatoare care să ajute marii retaileri să păstreze loialitatea clienților. În plus, în cadrul evenimentului au fost prezentate o serie de tendințe și direcții care vor influența industria de retail din România, dar și din lume.
„Una dintre principalele tendințe identificate pentru piața de retail este experiența pe care consumatorul o poate trăi în magazine, experiență care trebuie să îi aducă acestuia un plus de valoare. În plus, doi factori extrem de importanți pentru cumpărătorii de astăzi și din viitor sunt informațiile și eficientizarea timpului petrecut la cumpărături.
Astfel, în cadrul acestei conferințe am avut ocazia de a prezenta participanților o serie de modalități neconvenționale, precum integrarea realității augmentate în experiența de shopping, soluții digitale de urmărire a produselor din magazin, ori de informare, dar și magazine care se concentrează pe experiențe tactile și vizuale ieșite din comun, care vor intra, cu siguranță, pe piața din România în scurt timp”, a declarat Daniel Mocanu, CEO DAAS International Group.
Printre soluțiile tot mai des adoptate de retailul modern, prezentate în cadrul conferinței, s-au numărat echipamentele de tipul click & collect, o unitate care le permite clienților să comande online produsele dorite, iar mai apoi să le ridice direct din magazin.
De asemenea, reprezentanții DAAS au detaliat și conceptul de mobile business – care presupune amplasarea unor magazine de tip container care pot îndeplini rolul de magazine de proximitate permanente, ori pe cel de pop-up store. „Aceste tipuri de magazine pot fi transportate oriunde cu ușurință și pot funcționa independent, fără casier. Tocmai de aceea cred că, în doar câțiva ani, ele se vor număra în topul preferințelor marilor retaileri care le vor folosi ca tactică de promovare a unui nou magazin, o modalitate de teasing pentru public”, adaugă Lucian Negroiu, Director de Vânzări DAAS International Group.
„Future in Retail” este al doilea eveniment pe care compania DAAS îl organizează cu scopul de a prezenta partenerilor și clienților săi cele mai noi tendințe din industria în care activează. Tema aleasă a avut, de altfel, rolul de a transmite un mesaj important din partea companiei: după 25 de ani de activitate, DAAS International Group privește cu încredere înspre viitor și, ca de fiecare dată, este cu un pas înaintea tendințelor.
DAAS
Fondată în 1993 ca răspuns la cererea foarte mare de bunuri de consum și tehnologie din România, DAAS International Group este, în prezent, lider de piață atât în frigul comercial și industrial cât și în industria HoReCa. Cu o experiență de 25 de ani de activitate, compania este un jucător de top în domeniile Engineering, Procurement, Maintenance și Project Management. Sub deviza „Making the Complex Simple”, DAAS este un partener de încredere al unora dintre cei mai mari retaileri din România, dar și din Europa sau Africa. Până în prezent, compania a finalizat peste 1000 de proiecte pentru clienți precum Mega Image, Billa, Penny, Selgros, Auchan, Cora, Carrefour, Radisson, Marriott, Novotel, Metro, Rompetrol sau Lidl.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.