ZaharulOradea

Concluzii după evenimentul Customer Experience & Retail Days

Experiența clientului cu brandul, ca diferențiator cheie pe o piață de business tot mai aglomerată, a fost subiectul central al discuțiilor în cadrul Customer Experience & Retail Days.

Customer Experience  Retail Days-1Cea de-a 7-a ediție a evenimentului organizat de Conference Arena, membru Marketing Insiders Group, a avut loc pe 25 și 26 noiembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

În prima zi conținutul prezentărilor s-a concentrat pe evoluția relației dintre branduri și clienți în actualul context social și economic, iar în cea de-a doua zi au avut prioritate particularitățile pieței de retail.

Printre subiectele dezbătute s-au numărat: Social CRM, sau ce facem atunci când clientul conduce conversația; Emoții vs. rațiune în procesul de cumpărare; Rolul empatiei în relația cu clienții; Revoluția tehnologică și felul în care influențează relația clienților cu brandurile; Rolul parfumului ambiental în construirea identității de brand. Totodată, cei aproximativ 80 top & middle manageri prezenți la Customer Experience & Retail Days au redescoperit jocul și felul în care poate contribui acesta la descoperirea unor principii de business relevante.

Au apărut deja primele semne că Moşul are gânduri mari anul acesta

Ediția din acest an și-a propus să aducă în atenția comunității de business Conference Arena abordări teoretice, structurale, integrate de 2 profesori universitari angajați în proiecte multidisciplinare internaționale.

“Relația dintre oameni este mai importantă decât orice strategie prestabilită. Emoțiile create de interacțiunea clientului cu brandul sunt mai valoroase decât cuvintele, tocmai de aceea persoana care comunică direct cu clientul transmite mai mult decât orice brand. Să nu uităm că noi toți suntem ființe sociale, iubim să fim înțeleși, să ni se transmită emoții pozitive. Acest lucru este valabil și în relația cu companiilor”, a punctat în cadrul conferinței Nansi Lungu, Lector Univ. dr. la catedra de Științe cognitive, Universitatea Titu Maiorescu și Behavior analyst la Bitdefender .

Călin Hințea, decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babes-Bolyai, prezent și el la Customer Experience & Retail Days în calitate de speaker, a vorbit despre rolul strategic al culturii organizaționale și despre greșeala de a avea încredere supradimensionată în proceduri.

Tot el a explicat cum, fiind tentați să privilegiem siguranța, glorificăm trecutul folosind soluții vechi pentru probleme noi. Călin a invitat managerii prezenți la eveniment să considere echipa, resursa umană a organizației, de o importanță strategică și, în calitate de leaderi, să își asume noi funcții de socializare.

Speakerii Customer Experience & Retail Days care au inițiat dezbateri pe tema evoluției relației dintre consumatori și branduri au fost: Gabriel Vasile – Owner Content Factory RO, Ana Morodan -primul blogger de modă din România, Cristina Grigore – Director Executiv al Fundației Părinți din România, Adrian Popescu – Owner Smart Play, Richard Min – Manager EMEA Air Aroma, Roxana Nica – Managing Director Keysfin, Răzvan Predica – Group Finance Director eMAG Group (Naspers).

Moderatorii conferinței au fost Mihai Dragnea, Founder This is Retention & Senior Manager Bitdefender și Roxana Șerban, Partner Manager, Supplier for a Swiss Company. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul: Mediatel Data – Gold Partner, Alpine Adventure Romania, Saveur Fine Treats, Active Life – Supporting Partners, Air-Aroma – Scenting Partner. Parteneri media: Manager.ro, Marketingportal.ro, Jurnalul de Afaceri, Bănci și Bancomate, România liberă, Doing Business, Kompass.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,059 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Evenimente » Concluzii după evenimentul Customer Experience & Retail Days

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: