Conferinţa Naţională “Deşeurile de ambalaje: Tendinţe vs. Eficienţă” – 16 mai 2018

În cadrul Pack Expo 2018, una dintre cele mai importante expoziții de ambalaje și soluții de ambalare din Europa de Sud-Est, va avea loc Conferința Națională „Deșeurile de ambalaje: tendințe vs. eficiență”, pe data de 16 mai, începând cu ora 10:30, care se va desfășura în pavilionul B2 din Romexpo-București.

ambalajeEvenimentul este organizat de Euroexpo Fairs, revista Infomediu Europa (co-organizator) şi Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), în colaborare cu Ministerul Mediului.

În cadrul Conferinței va avea loc o dezbatere pe teme de mediu, cu principalele subiecte ale momentului din domeniul managementului deşeurilor de ambalaje, dar şi al inovaţiilor şi tehnologiilor folosite în producţia de ambalaje şi etichete.

Participanții vor afla care este stadiul implementării PNGD, ce soluţii există pentru deblocarea proiectelor de investiţii şi a proiectelor operaţionale, care sunt ultimele modificările legislative în ce priveşte taxa pe ambalaj, care este impactul modificărilor legislative în materie de ambalaje asupra industriei alimentare, dar şi cum să identifici mașina de ambalare vacuum perfectă pentru businessul tău.

Conferinţa va fi susţinută de reprezentanţi oficiali ai acestui sector şi speakeri importanţi din industria de ambalaje, printre care viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Gabriel Moiceanu, presedinte Federatia Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara (FADI), Radu Timiş, președinte Asociaţia Română a Cărnii, Mihai Petre (DELOITTE ROMÂNIA), Mariel Petric, Managing Partner Cora Trade si Daniel Cotop, Head of Packaging Division Cora Trade.

Programul va fi împărțit în 3 secțiuni:

  • Managementul deșeurilor de ambalaje: probleme, soluții și obiective: PNGD –  impact și pași de implementare, Soluţii privind deblocarea proiectelor de investiţii şi a proiectelor operaţionale, Taxa pe ambalaj: modificări legislative de ultimă oră
  • Impactul modificărilor legislative în materie de ambalaje asupra industriei alimentare
  • Inovații și tehnologii în industria de ambalare și etichetare: Reducerea consumului de ambalaje, Prezentare ALPLA Group, Cum să identifici mașina de ambalare vacuum perfectă pentru businessul tău

Revista retail-FMCG.ro este partener media al evenimentului PACK EXPO.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *