Cora a deschis azi la Arad al 8-lea magazin al rețelei

Cora România a deschis astăzi, 6 octombrie 2011, cel de-al optulea magazin din reţea în Galleria Shopping Center din Arad. Investiţia în acest nou hipermarket, cu o suprafaţă de vânzare de 4.500 de metri pătraţi, este de 5 milioane de euro.

Inaugurarea hipermarketului Cora Arad confirmă politica expansiunii anunţate de Cora România, aceea de a opta în special pentru suprafeţe reduse şi locaţii în zone centrale sau foarte populate din oraşe cu peste 100.000 de locuitori. Cora Arad respectă la rândul său noul concept de hipermarket, inaugurat anul trecut de Cora Sun Plaza din Bucureşti în ceea ce priveşte aranjarea raioanelor, astfel încât clientului să i se ofere un model de piaţă într-un cadru modern. Sistemul de iluminare și decorarea din punct de vedere cromatic sunt parte a noului concept Cora.

„Inovaţia constă, de asemenea, în universul foarte variat de produse proaspete, acest aspect fiind unul din punctele de diferenţiere dintre Cora şi competitorii săi pe care continuăm să-l dezvoltăm zi de zi, ţinând cont şi de preferinţele clienţilor din zonele unde deschidem magazine”, a declarat Philippe Lejeune, Director General al Cora România.

„Pentru a răspunde cât mai corect obiceiurilor de consum ale arădenilor, am adus la Cora producători locali pe diverse categorii de produse precum mezeluri, carne, lactate, pâine sau vinuri. Pe lângă faptul că vrem să fim în ton cu gusturile arădenilor, la Cora alegem să listăm furnizorii locali deoarece una dintre dorinţele noastre principale este de a susţine dezvoltarea economică a regiunii. La acest capitol trebuie să amintesc şi excelenta echipă care lucrează în acest magazin, formată din 250 de arădeni”, a adăugat Cati Lolea, Director al Cora Arad.

Cora România a deschis anul acesta trei noi magazine, câte unul la Drobeta Turnu Severin, Constanţa şi Arad. Anul viitor, compania va continua expansiunea, urmând să deschidă alte trei magazine: unul la Slobozia, la sfârşitul primului semestru din 2012, şi câte unul la Bacău şi Bucureşti (pe Şoseaua Alexandriei), ambele urmând a fi inaugurate spre sfârşitul anului.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,921 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Cora a deschis azi la Arad al 8-lea magazin al rețelei
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: