Groapă de mari dimensiuni în fața magazinului Profi Libertății

Ieri a aparut in Bucuresti prima groapa care nu mai inspira resentimente ci, din contra, devine peste noapte o atractie citadina. Este groapa pe care o vezi dar in care, si daca vrei, tot nu poti sa cazi deoarece, in ciuda adancimii apreciabile pe care ai impresia ca o are, este perfect … plata! Cum de este posibil? Cu mult talent! Cu talentul maestrului 3D Street Art Manfred Stader.

Invitat din Germania lui natala de lantul de magazine PROFI pentru a face mai bogat patrimoniul artistic al capitalei, Stader a imaginat groapa pentru Bucuresteni, a produs-o, a adus-o si a instalat-o acolo unde toata lumea poate sa o vada, la intersectia dintre bulevardul Regina Maria si Bulevardul Libertatii, la rondul de la Cosbuc, langa Palatul Parlamentului.

“Pictura masoara 3 x 5 m si este un simbol al optimismului caci reprezinta o groapa traversata de o barna presarata cu bunatati,” a declarat pictorul Manfred Stader, autorul lucrarii. “Oricat de mari ar fi pericolele, cei care cred in ei insisi, nu se sperie si isi asuma riscul de a trece peste piedici vor fi rasplatiti pe masura. Este exact filosofia magazinelor PROFI si de aceea mi-a placut sa accept proiectul din Romania.”

Pictura lui Stader este prima lucrare de acest gen instalata in aer liber in Romania, ea transformand rondul de la Cosbuc intr-un loc unde poti veni sa-ti faci o fotografie care sa-ti uimeasca sau sa-ti amuze prietenii.

Manfred Stader este unul dintre reprezentantii de varf ai curentului 3D Street Art. A inceput sa faca primele lucrari pe pavaj la inceputul anilor ’80, pe cand studia la faimoasa Städel Artschool din Frankfurt. A devenit recunoscut international prin dobandirea titlului de Master Madonnaro la competitia international de pictura stradala de la Grazie di Curtatone, Italia. Cea mai populara forma a lucrarilor sale de street painting sunt proiectele interactive in cadrul carora admiratorii se fotografiaza sau se filmeaza in ipostaze in care relationeaza cu imaginea de pe pavaj.

Depositphotos
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *