Mediafax lansează azi, miercuri, 12 ianuarie 2011, Anuarul Retail 2010, în care s-a analizat evoluţia retailului şi a sectorului bunurilor de larg consum în ultimul an, anticipând şi tendinţele de piaţă în 2011.
Potrivit producătorilor citaţi de către Mediafax pentru acest anuar, aceştia estimează că 2011 va aduce creşteri de preţuri la mai multe produse alimentare de bază, între care carnea de porc, pâinea şi zahărul, în timp ce vânzările vor scădea la bere, vin şi ţigări, anticipându-se o abordare pragmatică a cumpărăturilor, asemănătoare cu cea din 2010, când românii şi-au îndreptat atenţia către mărcile cunoscute, cumpărând produsele necesare, în detrimentul achiziţiilor din impuls.
Pe baza informaţiilor prezente în Anuarul Retail 2010, se anticipează o scădere a pieţei, generată de închiderea unor firme din domeniul producţiei, prin regândirea mixului de produse, dar şi continuarea investiţiilor în mărcile proprii.
Anuarul editat de Mediafax este structurat pe trei capitole – Retail, Producţie şi Servicii conexe – ce conţin analize şi cronologii ale celor mai importante evenimente din aceste domenii, precum şi informaţii despre companiile principale de pe piaţă. Pe lângă examinarea tendinţelor pentru 2011, cea de-a cincea ediţie a publicaţiei se axează pe analiza comportamentului de consum al românilor în 2010 şi a evoluţiei vânzărilor din diferite subsectoare.