Expo_Shop

Mâine se deschide Pack Expo, cea mai mare expoziție din sud-estul Europei pentru industria ambalajelor

Miercuri, 16 mai 2018, se deschide Pack Expo 2018, expoziţia dedicată ambalajelor şi soluţiilor de ambalare din Europa de Sud-Est, care va avea loc în cel mai mare şi mai modern pavilion din cadrul Romexpo Bucureşti – pavilionul B2.

Pack ExpoExpoziţia prezintă, timp de 4 zile (între 16 şi 19 mai), o ofertă complet nouă de soluţii şi servicii pentru industria de packaging, pusă în scenă de cei 175 de expozanţi (din care 61 companii străine din 14 ţări, care expun în premieră în România).

Vor fi prezente peste 100 de echipamente inovatoare (unele premiate la expoziţii internaţionale) care vor face demonstraţii LIVE pe toată perioada târgului, oferind un adevărat spectacol tehnologic cu cele mai noi soluţii de ambalare şi tehnologii de ambalare pentru industria de lactate, legume-fructe, patiserie-cofetărie, panificaţie, industria cărnii, non-food, echipamente pentru producţia de ambalaje, dozare, umplere, marcare şi etichetare, paletizare, logistică, stivuire, design de ambalaj.

Miercuri, 16 mai (ora 10:00)

Conferinţa anului pe teme de mediu: “Deşeurile de ambalaje – Tendinţe vs. eficienţă

Ministrul Mediului, preşedinţi de asociaţii, lideri din industria alimentară, reţele comerciale, distribuitori de echipamente, producători de ambalaje şi etichete vor participa la Conferinţa Naţională “Deşeuri de ambalaje: tendinţe vs. eficienţă”. Vor fi dezbateri pe tema taxei pe ambalaje, managementul deşeurilor, dar şi inovaţii şi tehnologii folosite în producţia de ambalaje şi etichete.

Evenimentul este organizat de Romexpo, Euroexpo Fairs, revista Infomediu Europa (co-organizator) şi Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), în colaborare cu Ministerul Mediului.

Miercuri, 16 mai (ora 17:00)

Romanian Packaging Awards (ediţia a II-a)

Tot în cadrul Pack Expo vor fi anunţaţi câştigătorii Romanian Packaging Awards, singurul concurs din ţară dedicat ambalajelor şi etichetelor din România. Vor fi acordate trofee pentru categoriile: Ambalajul din carton al anului, Ambalajul din carton ondulat pentru retail al anului, Ambalajul din plastic flexibil al anului, Ambalajul din plastic rigid al anului şi Eticheta anului

Vineri-Sâmbătă, 18-19 mai (ora 10:00)

Grupul Angst organizează YOUNG CHEF – cel mai mare concurs de ready meal din România, în parteneriat cu ULMA Packaging. Pe o suprafaţă de 150mp, într-un spaţiu special amenajat, cei 6 semifinalişti (tineri bucătari cu vârste de până în 35 de ani) selectaţi de membrii juriului vor prepara propriile reţete propuse pentru ready meal. La final, juriul format din Chef Sorin Bontea, Sorin Minea şi Chef Ioan Cristian Şerb va vota cei 4 finalişti care vor găti pe 19 mai aceeaşi reţetă pentru publicul premium prezent la expoziţie. Acesta va degusta şi va vota reţeta câştigătoare.

Tânărul câştigător va primi titlul şi trofeul YOUNG CHEF, precum şi un premiu în bani, în valoare de 1000 de euro. În plus, câştigătorul va beneficia de un abonament pe 12 luni la revista Gastromedia şi un interviu în următorul număr al revistei, de după eveniment.

Miercuri-Sâmbătă (16-19 mai)

Timp de 4 zile, Cris-Tim va face o adevărată desfăşurare de forţe la Pack Expo: sampling cu 10.000 de pachete de produse ambalate inovator, campanie de conştientizare “Prospeţime la fiecare masă“ (din dorinţa de a informa consumatorii că produsele ambalate de producător îşi păstrează calităţile la fel ca în prima zi), precum şi o tombolă cu premii în produse, în standul propriu din cadrul expoziţiei!

Pack Expo, expoziţia de ambalaje şi soluţii de ambalare din Europa de Sud–Est, este organizată de EUROEXPO Fairs şi ROMEXPO Bucureşti.

EUROEXPO

EUROEXPO Fairs este cea mai mare companie privată din România, specializată în organizarea de târguri, expoziţii şi evenimente speciale. Cu o experienţă de peste 15 ani în organizarea de târguri şi expoziţii noi, compania a înregistrat un trend ascendent şi a reuşit să crească anual atât numărul expozanţilor, cât şi pe cel al vizitatorilor.

Prin intermediul târgurilor organizate (Metal Show, Baby Boom Show – ediţiile de primăvară şi toamnă, PRINT&SIGN, Corporate Gifts Show, Pack Expo, Expo Plast, Cleaning Show, Textile Technology Show), compania a realizat o platformă profesională de comunicare între reprezentanţi ai mii de companii din România şi din străinătate, poziţionând compania în vârful clasamentului celor mai buni organizatori de evenimente.

Târgurile şi expoziţiile EUROEXPO oferă cadrul propice pentru interacţionare, evenimente conexe informative şi proiecte menite să impulsioneze dezvoltarea economică.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,869 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Evenimente » Mâine se deschide Pack Expo, cea mai mare expoziție din sud-estul Europei pentru industria ambalajelor
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: