Pe 13 octombrie 2016 are loc, la Romexpo, prima ediție a conferinței Romanian International Trade Summit, cel mai important eveniment dedicat exporturilor românești.

Printre temele de discuție care vor fi abordate se numără:
- importanța brandului de țară în susținerea exporturilor românești;
- ce factori susțin creșterea exporturilor și echilibrarea deficitului comercial al României;
- problema pieței forței de muncă autohtone și rolul cercetării și investițiilor în tehnologie pentru realizarea de produse și servicii cu valoare adăugată la export;
- cum încurajăm creșterea exporturilor de produse autohtone;
- serviciile creative și potențialul la export pe care le reprezintă acestea;
- rolul asociațiilor în pătrunderea pe noi piețe de desfacere.
Printre invitații care și-au anunțat participarea la Romanian International Trade Summit 2016 se află: Manuel Costescu (Secretar de Stat Ministerul Economiei), Daniel Daianu (fost ministru de Finanțe, membru CA al BNR), Cristian Diaconescu (fost ministru de Externe al României), Tudorel Andrei (președintele Institutului Național de Statistică), Teodor Blidarus (președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii), Dorel Fronea (vicepresedintele ANAF – Direcția Generală a Vămilor), Alina Marchis (Ofițer Senior Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare).
Înscrieri la conferință se pot face aici.
Revista retail-FMCG.ro este partener media al evenimentului Romanian International Trade Summit.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.


