
Proiectul Banca de Alimente s-a bucurat de sustinerea publicului larg, care a donat in primul an de proiect, peste 190.000 de kilograme de alimente ce au fost deja distribuite persoanelor afectate de foame si saracie din toate zonele tarii. Intrucat in ultima perioada de timp numarul cererilor de sprijin primite din partea persoanelor vulnerabile, a crescut considerabil, Carrefour Romania si Crucea Rosie Romana, fac din nou apel la generozitatea clientilor Carrefour. Pe toata perioada lunii decembrie, angajatii Carrefour si voluntarii CRR distribuie pliante si ofera informatii tuturor celor interesati sa ajute cu hrana familiile nevoiase.
„Sarbatorile de iarna sunt un motiv de bucurie pentru fiecare din noi. Este regretabil faptul ca foarte multi oameni, sufera de foame chiar si in aceste zile. Avem convingerea ca generozitatea romanilor ii va ajuta si de data aceasta pe cei nevoiasi sa aiba o masa demna de Sarbatori„, a declarat directorul general al Crucii Rosii Romane, D-l Ioan Silviu Lefter.

Carrefour Romania alaturi de Crucea Rosie Romana prin proiectul Banca de Alimente lupta impotriva foamei si a consecintelor acesteia aducand hrana si speranta in casa fiecarui om sarac.


