Săptămâna 5 – 11 aprilie 2021 a marcat prima etapă din competiția Liga Națională de Marketing, prima competiție de marketing pe echipe din România pe care a lansat-o primăvara aceasta compania de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat de la noi din țară. Timp de patru săptămâni, marketingul afiliat devine terenul de joc pentru cele 12 echipe intrate în competiție, care demonstrează zilele acestea că afilierea poate fi oricând și un sport de echipă, în care colaborarea dintre branduri și afiliați dă naștere performanței. La finalul primei etape din competiție, rezultatele provizorii indică în top 3 cele mai bune echipe în prima săptămână echipa Fashion Days, urmată de echipa Esteto și, pe locul al treilea, echipa Litera. Acest top este realizat în funcție de numărul de vânzări obținute între 5-11 aprilie de către echipele participante și nu reprezintă scorul final al competiției.
Echipa Fashion Days, din categoria Fashion, conduce detașat la numărul de vânzări din perioada menționată, înregistrând în intervalul 5-11 aprilie nu mai puțin de 986 de vânzări. „Liga Naționala de Marketing reprezintă mai mult decât o competiție pentru noi. Este o șansă în plus ce ne ajută să ne atingem obiectivele de business privind afilierea”, spune Daniela Pîrlogea, Affiliate Manager la Fashion Days Group.
„Este un bun prilej de a întări relațiile create în interiorul rețelei de afiliere și, de ce nu, de a pune bazele dezvoltării unor noi proiecte cu afiliații. Obiectivul nostru general pentru afiliere, care se regăsește și la nivelul Ligii Naționale de Marketing, este de a crea împreună cu 2Performant și cu ajutorul afiliaților din portofoliu proiecte de succes și lungă durată. Ne dorim totodată o creștere a traficului venit din afiliere și a numărului de conversii”, mai spune Daniela.
Liga Națională de Marketing înseamnă mult mai mult decât topuri și clasamente
În același timp, liderul echipei Fashion Days din această competiție crede că Liga Națională de Marketing înseamnă mult mai mult decât topuri și clasamente: „Mă bucur că pot lua parte la aceasta competiție alături de oameni care își doresc să facă performanță în marketingul afiliat. Cred că trebuie privit dincolo de premii și titlul de câștigător, care desigur că aduce bucurie și vine ca o răsplată pentru eforturile depuse.
Îmi doresc ca echipa Fashion Days să fie în top și în următoarele săptămâni și să obținem rezultate la fel de frumoase. Și pentru că o competiție este și despre oamenii care participă, nu doar despre cifre, îmi doresc să ne cunoaștem mai bine și dincolo de relația advertiser – afiliat.”
Esteto, din categoria Beauty, pe locul doi
Locul al doilea la finele etapei 1 din Liga Națională de Marketing este ocupat de echipa Esteto, din categoria Beauty, care în perioada 5-11 aprilie a cumulat 338 de vânzări. „Prima săptămână a fost de tatonare. Le-am oferit afiliaților din echipa noastră toate informațiile necesare și toate instrumentele de care dispunem noi, ca advertiseri, astfel încât lucrurile să se miște într-o direcție bună. Îi felicit, în primul și-n primul rând, pe cei șapte eroi Esteto, afiliații noștri din această competiție.
Îi felicit și le mulțumesc. Noi ne-am uitat pe creșterea programului de afiliere din ultimele șapte zile și numărul e format din două cifre pe plus. E o creștere importantă, prin urmare era clar că ne îndreptăm în direcția bună. Vom veni și săptămâna aceasta cu alte surprize. Suntem în Top 3, pe locul 2, din punctul meu de vedere suntem foarte bine”, spune Octavian Jomir, fondatorul Esteto.ro.
Litera, din categoria Books, pe locul trei
Echipa Litera, din categoria Books, este cea care completează top 3 în prima etapă a Ligii Naționale de Marketing cu un total de vânzări înregistrate în perioada 5-11 aprilie de 238. Pentru echipa Litera, „prima săptămână a fost mai organizatorică, una în care ne-am pus la punct, în care ne-am stabilit obiectivele”, după cum recunoaște Nicoleta Pandelea, Social Media Specialist Editura Litera.
„A fost o săptămână bazată foarte mult pe comunicare, pe comunicare personală. Am luat legătura cu fiecare dintre membrii echipei noastre și am încercat să stabilim care este targetul lor, ce tipuri de campanii au în vedere, cum am putea să venim noi în ajutorul lor. Am încercat ca relația asta să fie de unu la unu și zic eu că e foarte benefic. Consider că este foarte important ca afiliații să cunoască persoana care e în spate, pentru că de cele mai multe ori ei nu știu cu cine vorbesc prin mesaje.”
Cât despre următoarele etape și campaniile pe care le pregătește pentru echipa sa de afiliați din competiție, Nicoleta adaugă: „Așteptările noastre sunt, desigur, un număr cât mai mare de conversii, pe care am încredere că le vom obține pentru că avem pregătite campanii din ce în ce mai îndrăznețe.
Noaptea Cărților Deschise
Vom avea Noaptea Cărților Deschise, care este cel mai mare eveniment de brand al nostru, ajuns la a opta ediție anul acesta. Până acum s-a petrecut exclusiv offline, anul acesta – și începând de anul trecut – s-a mutat în online. Practic, este o seară în care pregătim o campanie comercială de nerefuzat și pe care o vom dubla cu niște evenimente culturale în exclusivitate. O să lucrăm împreună cu echipa din Ligă. Va fi o campanie pe care mizăm foarte, foarte mult și ne bazăm pe echipa noastră de afiliați, pentru că tot ce facem aici este un efort de echipă.”
Liga Națională de Marketing: 84 de afiliați și 12 branduri
În competiția Liga Națională de Marketing sunt înscriși 84 de afiliați și 12 branduri din domeniile Fashion (Answear, Fashion Days, Otter și WeVelvet), Books (Cărturești, Litera, Librex, Librăria Delfin) și Beauty (Farmec, BaseOne, BestValue și Esteto), iar în prezent echipele mai au de trecut prin încă trei etape, concurând pentru titlul de Campioana Națională în Marketing și premii în bani. Echipele vor fi departajate în funcție de indici importanți din marketingul afiliat – număr de vânzări și indicele de vânzări, după o formulă clară prin care va fi calculat scorul pentru fiecare echipă: Scor Liga Națională de Marketing = 40% * Număr Vânzări + 60% * Index Vânzări.
Liga Națională de Marketing este prima competiție dedicată specialiștilor în digital din România, lansată de 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat de la noi și companie de tehnologie listată la BVB (simbol 2P).
Premierea echipei câștigătoare, în urma clasamentului general final, se va realiza în cadrul unui eveniment online.
Parteneri media ai evenimentului: Wall-Street, 9AM, Iqads, retail-FMCG.ro, GPeC, Spotmedia, PRwave, WeInvent, Iqool
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
