Între 31 octombrie si 6 noiembrie, BILLA România va găzdui Săptămâna Austria la BILLA, o săptămână întreagă destinată produselor austrice autentice. De la vinuri, brânzaturi și delicatese tradiţionale, la fructe, sucuri și ciocolată sunt produse care se bucură de atenția consumatorilor din România. Săptămâna Austriacă va avea loc in cadrul magazinelor BILLA România din București și din țară.

De asemenea, comerțul între România si Austria s-a dezvoltat pozitiv în ultimii ani, exporturile austriece au crescut în 2012 cu 4.5% ajungând la aproximativ 2 miliarde de euro. Austria exportă în România o arie largă de produse financiare şi de larg consum, inclusive mâncare și băuturi. În ceea ce privește exporturile României către Austria, acestea sunt stabile, păstrând un nivel de 1.1 miliarde de euro.
„Suntem încântațti să le oferim clienților noștri posibilitatea de a gusta toate aceste produse delicioase și de a găti în confortul propriei case, folosind ingredient austriece. Sperăm că toți cei care vor veni la BILLA vor încerca să descopere măcar una dintre aceste specialitățti și vor participa la concursul pe care îl organizăm cu această ocazie,” a declarat Sabin Fane, Marketing Director la BILLA România.
„A devenit deja o tradiție să colaborăm cu BILLA România în organizarea Săptămânii Austriece. Ne bucurăm că le putem oferi românilor oportunitatea de a decoperi nu numai o multitudine de produse tradiționale din Austria dar și modalitați interesante în care acestea pot fi preparate. Sperăm ca evenimentul să atragă cât mai mulțti vizitatori și să devină parte din viața clienților BILLA România,” a afirmat Rudolf Lukavasky, Consilier Comercial la Ambasada Austriei.
După ce a deschis 7 magazine în luna octombrie, BILLA România nu va mai deschide niciun alt magazin în acest an, reţeaua sa din România numărând în acest moment 80 de unităţi.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
În perioada noiembrie – decembrie 2013, campaniile de publicitate de pe site-ul retail-FMCG.ro vor avea discounturi semnificative. Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.
Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.


