52% dintre români își beau cafeaua de dimineață în timp ce accesează contul personal de Facebook

77% dintre români consideră că un start bun dimineața le influențează pozitiv întreaga zi, activitățile matinale având impact direct asupra stării de bine. Rezultatele au fost obținute în cadrul unui studiu NESCAFÉ realizat în februarie 2013, care a analizat obiceiurile matinale ale românilor.

Conform studiului, printre activitățile preferate de români încă de la prima oră se numără timpul petrecut alături de familie, știrile matinale sau cafeaua de dimineață (32%).

În plus, diminețile românilor sunt din ce în ce mai mult petrecute online pentru că 52% dintre aceștia își beau cafeaua în timp ce accesează contul personal de Facebook. De asemenea, românii vor să fie la curent cu noutățile zilei înainte să plece de acasă, 62% dintre ei urmărind cele mai noi știri la TV, radio sau online la prima oră.

Alături de revista presei și timpul petrecut cu familia, cafeaua ocupă un loc important printre obiceiurile matinale. Mai mult, 78% dintre consumatorii de cafea consideră că prima cafea le dă o stare de bine pentru întreaga zi.

Pornind de la obiceiurile matinale ale românilor și cum acestea îi influențează pe parcursul zilei, NESCAFÉ a inițiat o nouă campanie națională: “Câștigă Dimineți Frumoase cu NESCAFÉ Brasero”, prin intermediul căreia fiecare cafea se poate transforma în câștiguri. Codurile de pe ambalajele NESCAFÉ Brasero înscrise în campanie pot aduce premii în bani în valoare de 100 de euro pe oră sau 1.000 de euro pe săptămână, până pe 19 aprilie 2013.

“Analizând rolul pe care îl au activitățile matinale pe agenda românilor, ne-am dat seama că un start bun dimineața este foarte important pentru a face față provocărilor zilei. Astfel, NESCAFÉ Brasero le propune să își înceapă dimineața în forță, cafeaua preferată oferindu-le de acum nu doar bună dispoziție, ci și posibilitatea de a câștiga premii de la prima oră și de a avea dimineți și mai frumoase.”, declară Andreas Kouroumalis, Business Unit Manager Beverages Nestlé.

În noua campanie intră toate pliculețele și borcanele de NESCAFÉ Brasero Original, NESCAFÉ Brasero Mild și NESCAFÉ Brasero Strong.

Studiul despre diminețile românilor a fost efectuat de către compania Exact Cercetare și Consultanță în perioada 20-21 februarie, pe un eșantion de 342 persoane, cu vârsta cuprinsă între 25-45 ani din mediul urban, prin metodologia CAWI (computer assisted web interviewing), iar eroarea maxima de esantionare este+/- 5.3% la un nivel de incredere de 95%.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,867 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » 52% dintre români își beau cafeaua de dimineață în timp ce accesează contul personal de Facebook
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: