
Rezultatele înregistrate se menţin în linia obiectivelor companiei stabilite la începutul anului. Agricola Bacău a estimat, pentru 2012, o creştere a cifrei de afaceri cu 10% la carnea de pasăre, 12% la semipreparate şi produse ready-meal, 10% la salamuri crude uscate şi preparate fierte afumate. În ceea ce priveşte categoria ouă pentru consum, compania se aşteaptă la o creştere de 50% a cifrei de afaceri, în contextul în care anul trecut s-au efectuat lucrări de modernizare privind confortul păsărilor care au generat scăderea producției de ouă.
“Creşterea vânzărilor la carnea de pasăre face parte, din strategia Agricola de a-și eficientiza activitatea, inclusiv prin creșterea volumelor vândute. În primul semestru volumele de carne de pasăre comercializate au depășit 15.000 de tone și cred că până la sfârșitul anului ne vom apropia de ținta de 35.000 de tone”, a declarat Grigore Horoi, preşedinte Agricola Bacău.


