Începând cu 1 aprilie, Antoine Brun preia funcția de vicepreşedinte pe regiunea Europei de Sud-Est în cadrul Procter & Gamble, poziție din care va coordona afacerile și operațiunile companiei în 10 piețe, inclusiv România.
“Sunt bucuros că m-am întors în Europa pentru a lucra alături de organizația talentată din Europa de Sud-Est, o regiune importantă pentru companie. Activitățile diverse și mărimea afacerii P&G din această zonă, precum și oportunitățile de creștere pe care piețele le oferă, fac din Europa de Sud-Est un loc foarte bun în care să îți desfășori activitatea” – a declarat Antoine Brun.
Antoine Brun s-a alăturat echipei Procter & Gamble în 1995 în Franța, de-a lungul carierei ocupând diverse funcții în vânzări, marketing și management. A deținut și o serie de poziții de conducere de top, acoperind mai multe piețe globale din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia-Pacific. Înainte de a prelua noile responsabilități din Europa de Sud-Est, a ocupat funcția de vicepreședinte Australia și Noua Zeelandă.
Antoine Brun a contribuit semnificativ la operațiunile Procter & Gamble din Asia-Pacific. Sub conducerea sa, afacerile companiei din Australia și Noua Zeelandă au avut o creștere accelerată, cu rezultate puternice și la nivelul organizației. Antoine Brun este căsătorit și are o fiică.
El preia responsabilitățile Elenei Kudryashova, care a fost numită vicepreședinte Baby Care China în cadrul Procter & Gamble.
Procter & Gamble
P&G deservește clienți din întreaga lume având unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci importante, de calitate şi de încredere, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
