Au început înscrierile în programul de internship „Butterfly Effect″, organizat de PepsiCo România

PepsiCo România lansează cea de-a şasea ediție a programului de internship Butterfly Effect”. Acesta se desfăşoară sub forma unui concurs pe www.pepsicointernship.ro, unde studenţii şi masteranzii se pot înscrie până la data de 29 aprilie.

PepsiCo-Butterfly Effect 2015

Pe baza aplicațiilor, 20 de studenți vor fi selectați pentru sesiunea de internship din acest an, desfășurată în perioada mai – septembrie 2015. În ediţiile anterioare ale programului „Butterfly Effect”, 100 de tineri au beneficiat de cursuri de formare în cadrul PepsiCo, iar 18 dintre aceştia sunt în prezent angajați în companie, în diverse departamente.

În toate etapele internshipului, tinerii îşi vor dezvolta abilităţile de lucru şi de luare a deciziilor, de interrelaţionare cu angajaţii şi proiectele în desfăşurare, îşi vor completa cunoştintele teoretice cu experienţa profesională pe care o vor acumula în cadrul internshipului şi vor avea ocazia să înveţe cum funcţionează o companie multinaţională de talia PepsiCo.

PepsiCo este unul dintre cei mai respectaţi şi recunoscuţi angajatori la nivel global, fiind premiat și în acest an de către Top Employers Institute pentru condiţiile de lucru excepţionale pe care le oferă angajaţilor şi pentru programele pe care le desfăşoară în mod frecvent pentru dezvoltarea acestora. Astfel, în linie cu această tradiţie, la PepsiCo România investim continuu în dezvoltarea şi susţinerea tinerelor talente care doresc să-şi construiască o carieră de succes şi care nu au foarte multe posibilităţi de dezvoltare şi de acumulare a experienţei practice în timpul facultăţii. ‹‹Butterfly Effect›› este un program cu atât mai frumos, cu cât acesta se poate finaliza cu un job în cadrul companiei noastre″, a declarat Anda Drilea, HR Director, Commercial & Franchise – Balkans, Greece, Cyprus & Israel.

„Butterfly Effect” este compus din trei faze ce îşi propun să atragă (BIG), să dezvolte (BOOST), să filtreze şi să recruteze (BORN) talente din rândul studenţilor.

Prima fază, BIG (Business Institute for future Graduates) va avea loc în perioada 18 – 29 mai la sediul din Bucureşti, pe teren și în fabricile companiei, fiind susţinută de o o echipă internă de pregătire care va efectua sesiuni funcţionale de training pentru studenţii selectaţi.

A doua fază, BOOST (Building Opportunities by Ongoing Sustaining Talent) este un internship de vară plătit, ce va avea loc în perioada iunie – august. Acestă etapă va fi destinată unui număr de interni cu abilităţi transfuncţionale (cei aleşi în urma primei faze, BIG), purtându-i într-o călătorie pe parcursul căreia vor înţelege activitatea companiei şi vor fi expuşi la diverse provocări. Internii vor fi angajaţi cu contract pe perioadă determinată.

A treia fază, BORN (Building On Boarding for the Recruited Newcomers), se derulează începând cu luna septembrie. Aceasta este etapa finală a programului, pe parcursul căreia cei mai bun interni recrutați continuă să se familiarizeze cu organizaţia, urmând un Program Structurat On-Boarding, cu șansa de a deveni angajați permanenți.

 „Aș vrea să vorbesc despre experiența PepsiCo comparând-o cu facultatea. Cu toții am fost acolo sau încă suntem. Știm cu toții că în facultate primim responsabilități de care ne putem feri sau le putem amâna pentru o anumită perioadă. Dacă citești asta, înseamnă că îți dorești să îți crești responsabilitățile, să nu le mai amâni. Ele te vor dezvolta profesional și personal într-un ritm alert. Așa funcţionează această companie – PepsiCo îți oferă oportunități, trebuie doar să ți le asumi. Satisfacția ulterioară va fi considerabilă”, a declarat Tiberiu Badea, fost participant „Butterfly Effect”, actual DTS Sales Manager Beverages Assistant.

Pe 1 şi 2 aprilie la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi la Academia de Studii Economice se vor organiza două evenimente în cadrul cărora studenții vor afla, de la profesioniștii PepsiCo, mai multe informații despre internship și companie.

Tinerii interesaţi pot accesa www.pepsicointernship.ro pentru a completa un scurt chestionar online și pentru a trimite CV-ul, alături de un eseu de maxim 1000 de cuvinte. Studenţii selectaţi vor fi anunţaţi pe 12 mai 2015, prin intermediul site-ului.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Un comentariu la „Au început înscrierile în programul de internship „Butterfly Effect″, organizat de PepsiCo România”

  1. Pingback: Sinteza săptămânii 9 - 13 martie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *