BECK’s a lansat recent o nouă bere – BECK’s GOLD, mai rafinată, mai ușoara, cu doar 4% alcool, potrivită pentru toți cei care gândesc liber, fiind considerată berea fresh thinker-ilor, motiv pentru care organizează 3 petreceri neconvenţionale.
Aşadar, BECK’s lansează câteva provocări fresh, prin intermediul cărora ne invită să fim alături la cele trei petreceri speciale pe care BECK’S GOLD le va ține concomitent vineri, 3 iulie, începând cu orele 20:00, în București.
Invitaţia se adresează tuturor celor se simt „fresh thinker”, cu condiţia să fi împlinit dela vârsta de 18 ani, cele 3 petreceri Think Fresh Night având loc:
· La Galeriile Artmark (Palatul Cesianu Racoviță, Str. C.A. Rosetti, nr. 5, sector 1) – începând cu orele 20:00 – unde se va desfăşura un campionat de mini-golf chiar în galeria de artă, printre tablouri;
· Pe Heliportul Crystal Tower (Bdul Iancu de Hunedoara, nr. 48, sector 1) – începând cu orele 20:00 – unde va avea loc un campionat de bowling la 72 m deasupra pamântului;
· La Teatrul Elisabeta (Bdul Regina Elisabeta, Nr. 45, sector 1) – începând cu orele 23:00 – unde va avea loc un show electro unic, în sala de teatru.
Cei care doresc să ajungă la una dintre cele 3 petreceri din seara de 3 iulie, pot câştiga o invitaţie dublă oferită de blogurile: www.cristianchinabirta.ro, www.blogdebere.ro, www.blogderocker.ro şi de publicaţia online www.sportlocal.ro, unde trebuie să lase un comentariu până la data de 29 iunie 2015, în care să spună ce idei nebuneşti au ei atunci când aud expresia „cine spune că…?„. Câștigătorii vor primi o invitație dublă, în format electronic precum și un cod de înregistrare.
BECK’s a lansat şi o aplicație de Facebook care îi invită pe utilizatori să vină cu idei îndrăznețe ce pot fi puse în aplicare.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Cine spune ca nu poti face skydiving imbracat la costum ?
Cometariul tău trebuie postat pe unul dintre blogurile şi/sau site-urile menţionate în articol, ca şa poată fi luat în calcul. Îţî sugerez să vezi mai întâi unde sunt mai puţine comentarii şi acolo să comentezi.
Unde putem gasi pozele de la eveniment?