
Fabricați din cereale integrale, bucățele de afine roșii și fortifiați cu vitamine și minerale, noii biscuiţi belVita Start cu Cereale și Afine Roșii oferă, alături de o porţie de fructe, una de lactate şi o băutură, o alternativă delicioasă pentru un mic dejun echilibrat și sănătos.
Biscuiţii belVita Start cu Cereale și Afine Roșii sunt disponibili pe piaţa din România în două variante: pachet de 50 de grame ambalat individual care conţine 4 biscuiţi (pentru cei care preferă să ia micul dejun la birou) și cutie de 300 de grame care conţine 6 pachete de câte 50 de grame (concepută special pentru a fi împărţită cu familia sau colegii sau pentru a asigura mai multe dimineți pline de vitalitate).
Lansarea va fi susținută printr-o comunicare de marketing integrată, ce va avea ca erou principal chiar noul produs și beneficiile pe care acesta le oferă ca parte a unui mic dejun echilibrat. Nu vor lipsi din comunicare nici mijloacele ATL, în special comunicarea TV și pe internet, dar nici cele de BTL, care trebuie să asigure degustarea produsului de către un număr cât mai mare de consumatori.



