Bergenbier SA a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 653 milioane lei

Bergenbier SA, parte a grupului Molson Coors Beverage Company – unul dintre cei mai mari jucători de pe piața berii – a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 653 milioane lei, în ușoară creștere față de anul 2019.

bergenbier

« În 2020, am înregistrat o creștere atât în volum cât și din punct de vedere al cifrei de afaceri, care ne întărește relația de încredere cu clienții și consumatorii noștri. Într-un moment dificil pentru întreaga industrie am ales să privim lucrurile altfel și să ne construim strategia din perspectiva oportunităților. Am ales să continuăm investițiile în oameni, să creștem investițiile și suportul acordat partenerilor distribuitori, cât și celor din Trade și – nu în ultimul rând – să arătăm că suntem un partener de încredere al societății civile. », a declarat Mihai Voicu, Director General al Bergenbier SA.

Bergenbier SA a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier SA este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Compania are peste 650 de angajați și a plătit către statul român impozite și taxe aferente anului 2020 în valoare de peste 196 milioane de lei.

Materiile prime – proveniență autohtonă

98% dintre materiile prime folosite în producerea berii în fabrica Bergenbier din Ploiești sunt de proveniență autohtonă, ceea ce a contribuit la încurajarea economiei locale. În anul 2020, Bergenbier SA a reciclat sau eliminat în mod controlat 100% din deșeuri și ambalaje, promovând astfel un comportament sustenabil pe întreg lanțul de producție.

« Pentru 2021, suntem de un optimism moderat, ne așteptăm să avem parte de o evoluție pozitivă a pieței berii din România, pârghiile fiind eliminarea restrictiilor si relansarea economiei. Creșterea numărului de persoane vaccinate și redeschiderea restaurantelor, precum și organizarea de evenimente sportive sau culturale, alături de deschiderea sezonului estival pot avea efecte pozitive asupra pieței », a continuat Mihai Voicu.

Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu– compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner.

FRESH 0.0

Recent, portofoliul Bergenbier s-a îmbogățit cu FRESH 0.0, cel mai nou mix de bere 0.0% alcool și băutură răcoritoare cu suc de fructe. Odată cu brandul FRESH 0.0, compania își diversifică portofoliul de produse “mai mult decât bere” și pregăteste terenul pentru lansarea, în perioada următoare, a unor alte inovații. Mixurile de bere și berile aromatizate au în ultimii ani o tendință de creștere, în condițiile în care se observă o preferință mai mare a consumatorilor pentru acest segment.

Conform studiilor de piață ale Asociatiei Berarii României, în 2020 piața berii a rămas la un nivel constant și a înregistrat o creștere de doar +0.5% în volum. Deși sectorul HoReCa a fost afectat considerabil, vânzările înregistrate de alte canale, cum ar fi magazinele de proximitate, au crescut substanțial. Sectorul de “modern trade” și e-commerce-ul au fost de asemenea extrem de dinamice. Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, sectorul de bere continuă să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei românești. Industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de aproape 61.000 locuri de muncă pentru români si acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere.

Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverage Company, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională.  Prin fiecare lucru pe care îl facem, încântăm băutorii de bere din România. De aceea, Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului.

Fiecare bere produsă lasă o urmă, iar aceasta ajută compania să creeze un viitor sustenabil. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu– compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner.

Molson Coors

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele.

Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților noștri, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele noastre de sustenabilitate 2025.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *