Interviurile realizate de Lebensmittel Zeitung continua, experţi din diferite domenii raspunzând la întrebarea:
„Care credeţi că va fi cea mai spectaculoasă dezvoltare în domeniul retailului sau al industriei FMCG, precum şi cea mai importantă provocare pe care o va aduce viitorul?”
Robert Bonwell, CEO al EMEA Retail din cadrul Jones Lang LaSalle, companie specializată în servicii imobiliare şi administrare a investiţiilor, este de părere că „aceasta este decada schimbării şi a provocării pentru industria retailului – nu va fi la fel ca deceniul precedent, iar peisajul retailului mondial va fi foarte diferit.
Retailerii şi proprietarii centrelor comerciale vor fi obligaţi să investească în noi tehnologii, noi pieţe şi să se folosească de înţelegerea faţă de consumator pentru a-şi asigura câştigul pe piaţa de retail şi în mediul economic competitiv, aflat în expansiune. Multe dintre aceste soluţii ar fi putut fi discutate înainte, dar acum este necesar un nivel mai ridicat de acţiune, dezbateri şi parteneriat între retailer şi proprietar.
Brandurile şi retailerii sunt provocaţi să se reinventeze într-o eră a internetului şi a strategiilor desfăşurate pe mai multe căi. Retailerii vor trebui să echilibreze investiţiile la nivel global şi programul de expansiune, cu investiţiile în online, timp în care îşi vor consolida identităţile care le oferă o mai mare vizibilitate în magazine.
Astfel de factori, precum patrimoniul sau credibilitatea, au ajuns în prim-plan. În mod ideal, un magazin va cuprinde esenţa unui brand, oferindu-i o scenă pe care să se desfăşoare în faţa publicului său. Controversa dintre magazinul tradiţional şi cel online trebuie să se încheie. În ziua de azi este important ca cele două să îşi combine forţele, lucrând pentru un scop comun.
Cei care creează amestecul perfect între amplasare, eficienţa călităţii canalului, designul magazinului şi produse va dobândi mai mult decât simpla loialitate a consumatorului; aceia îşi vor transforma clienţii în fani şi vor deveni câştigători.”
Va urma
