Cifră de afaceri în creștere pentru Farmec Cluj-Napoca după primele 9 luni ale anului

FARMEC a înregistrat o cifră de afaceri de 105 de milioane lei după primele nouă luni ale anului 2013, în creștere cu aproximativ 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția se aliniază procentului de creștere a vânzărilor înregistrat și în semestrul al doilea din acest an.

Mircea Turdean - Director General al Farmec Cluj-NapocaDacă la sfârșitul anului trecut am preconizat o creștere cu 10% pentru anul 2013, rezultatele obținute până acum ne motivează să fim optimiști și să ne creștem estimarea la 15%”, a afirmat Mircea Turdean, Director General al Farmec Cluj-Napoca. „Această creștere dovedește că investițiile făcute în cercetare și în modernizarea liniilor de producție au cu adevărat rezultate. Mai mult decât atât, datorăm acest lucru și consumatorilor noștri, care au încredere în produsele Farmec și ne păstrează în preferințele lor”, adaugă acesta.

Compania a inaugurat în această lună cel mai nou magazin de brand al companiei, care face parte dintr-un proiect mai amplu şi anume Centrul de Frumusețe Farmec. Noul magazin a însemnat o investiție de peste 360.000 EUR și a fost special conceput pentru a cuprinde atât o zonă comercială, cât și un spațiu dedicat întâlnirilor consumatoarelor cu specialiștii Farmec.

De asemenea, la începutul lunii septembrie, Farmec, împreună cu partenerii săi din Ungaria, a deschis un nou magazin de prezentare în Budapesta, în cadrul căruia va funcţiona şi un salon de înfrumuseţare care va folosi exclusiv produse cosmetice profesionale ale companiei clujene.

Și în acest an, brandul Gerovital a fost numit lider în Topul produselor românești de îngrijire, conform studiului desfășurat de către compania de cercetare Unlock Market Research pentru revista Biz. Studiul a măsurat preferințele consumatorilor români și a luat în considerare gradul de încredere și implicarea emoțională față de un brand.

 

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,865 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Cifră de afaceri în creștere pentru Farmec Cluj-Napoca după primele 9 luni ale anului
Explorează subiecte similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: