Ciocolata Milka va conține cacao din surse sustenabile, iar până la sfârșitul anului, aceasta va avea pe ambalaj logo-ul Cocoa Life

Mondelez Europe a anunțat că brandul de ciocolată emblematic Milka se va alătura Cocoa Life, program de referință la nivel de industrie, prin care compania se angajează ca, în timp, să se aprovizioneze exclusiv cu cacao sustenabilă.  

milkaTabletele Milka din Europa vor afișa pe ambalaj logo-ul Cocoa Life începând cu luna august 2018. Până la finalul anului 2019, compania se așteaptă ca întreg portofoliul european de ciocolată Milka să facă parte din program. Milka se alătură altor branduri din portofoliul Mondelēz International incluse în programul Cocoa Life: Cadbury Dairy Milk în Marea Britanie și Irlanda, Côte d’Or în Belgia și Franța, Freia și Marabou în țările nordice și Oreo în Europa.

Suntem extrem de mândri să vedem brandul Milka, cel mai mare brand al nostru de ciocolată din Europa, alăturându-se programului Cocoa Life. Programul are un mare succes și, odată cu acest anunț, facem un pas important spre atingerea obiectivului nostru de a ajunge cu acest program la 200.000 de fermieri și un million de oameni până în 2022”, a spus Hubert Weber, Vicepreședinte Executiv și Președinte Mondelez Europe.  

Milka reprezintă ciocolata de calitate, fiind fabricată cu ingrediente de cea mai bună calitate, cum este laptele din Alpi.  Promisiunea brandului este reîntărită acum prin intrarea în programul Cocoa Life. În plus, produsele Milka nu vor conține arome, coloranți sau conservanți artificiali.

Programul Cocoa Life are misiunea de a crea un lanț de aprovizionare cu cacao sustenabilă care să impacteze pozitiv viețile oamenilor, răspunzând problemelor de mediu, cum ar fi despăduririle și schimbările climatice, din șase țări de origine pentru aprovizionarea cu cacao: Gana, Coasta de Fildeș, Indonezia, Republica Dominicană, India și Brazilia.

Până la sfârșitul anului 2017, în program au fost implicați 120.500 de fermieri din 1085 de comunități și au fost împărțiți peste un million de copaci pentru umbră,  ca parte a eforturilor globale de a răspunde schimbărilor climatice. Prin programul Cocoa Life, compania a crescut aprovizionarea cu materie prima sustenabilă la 35%, cu 14% mai mult față de 2016.

Evaluări independente au arătat că în Ghana veniturile fermierilor din comunitățile incluse în programul Cocoa Life au crescut cu 49% și producția de cacao s-a îmbunătățit cu 37%. În Indonezia, fermierii au raportat o creștere a producției cu 10% și venituri mai mari cu 37%.

Cocoa Life își dorește să sprijine comunitățile de fermieri de cacao, ajungând la peste 200.000 de fermieri din 6 țări, pentru beneficiul a un million de oameni, până în anul 2022. Obiectivul Mondelēz International este de a se aproviziona integral cu cacao provenită din surse sustenabile, în principal ca parte a programului Cocoa Life. Desfășurat în parteneriat cu fermieri, ONG-uri, furnizori și instituții, programul Cocoa Life este parte din Impact For Growth, inițiativa Mondelēz International de a crește afacerile având un impact pozitiv asupra lumii.

Mondelēz International

Mondelēz International, Inc. (NASDAQ: MDLZ) își dorește să devină cea mai bună companie de snacking (gustări) din lume, veniturile nete din 2017 fiind de aproximativ 26 miliarde de dolari. Creând momente de bucurie în aproximativ 160 de țări, Mondelēz International este lider global pe piețele de biscuiți, ciocolată, gumă, bomboane și băuturi pudră, cu branduri puternice de biscuiți, ca Oreo și belVita; ciocolată – Cadbury Dairy Milk și Milka; gumă – Trident.  Mondelēz International  este membru în Standard and Poor’s 500, Nasdaq 100 și Dow Jones Sustainability Index.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *