Compania Procter & Gamble (P&G), prezentă pe piaţa din România de peste 20 de ani, unde are sediul central pentru Europa de Sud-Est, care cuprinde 10 pieţe şi deserveşte peste 66 de milioane de consumatori, una dintre cele mai moderne şi sustenabile fabrici din întreaga lume, fabrica din Urlaţi, unde se produc peste 200 de milioane de produse pe an, şi unul dintre Centrele Globale de Afaceri, propune un model foarte uşor de urmat şi pentru alte companii prin intermediul căruia sprijină educaţia din România, la nivelul comunităţii unde aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Concret, este vorba despre Clasa Tehnică, cu specializarea Electronist Aparate și Echipamente, din cadrul Liceului Teoretic „Brâncoveanu Vodă” din Urlaţi, judeţul Prahova, o noutate nu doar în zonă ci și la nivel de țară. Acesta este şi unul dintre proiectele de suflet ale angajaţilor companiei. În acest moment, în Clasa Tehnica învaţă 28 de elevi, aceasta fiind deja a doua generaţie de absolventi.
Lansată acum patru ani, Școala Tehnică din cadrul Liceului Teoretic „Brâncoveanu Vodă” are cursuri ce durează 3 ani şi se adresează elevilor din clasele a VIII-a și a IX-a. Până acum, un elev care dorea să urmeze studii tehnice era nevoit să meargă la Ploiești, cel mai apropiat oraș din zonă.
Povestea Clasei Tehnice din Urlaţi
La începutul lunii mai, am avut ocazia să vizităm Clasa Tehnică din Urlaţi şi am avut surprinderea să descoperim că aceasta îşi desfăşoară activitatea nu într-o sală de clasă, alături de toţi ceilalţi elevi, ci într-un container, dotat corespunzător pentru a răspunde nevoilor lor.
Acesta a fost primul pas către normalitate, către scoaterea din context a acestei clase cu activităţi specifice profilului ei, pas făcut de către P&G la începutul acestui an şcolar. De altfel, compania a susţinut şi susţine această clasă nu doar cu spaţiul unde elevii învaţă, ci şi cu toate materiale didactice necesare – de la cărţi de specialitate până la materiale şi aparatura necesară.
În Urlaţi funcţionează, din 2010, o fabrică P&G de produse pentru îngrijirea părului cu mărci foarte cunoscute, ca de exemplu: Head & Shoulders şi Pantene, ce deserveşte aproape 1 miliard de consumatori la nivel global, unitate care a însemnat o mare şansă pentru acest mic oraş prahovean şi pentru localităţile din jur.
O clasă nouă, prin parteneriatul dintre Procter & Gamble și Habitat for Humanity România
În vizita noastră din luna mai am aflat că P&G, alături de Habitat for Humanity Romania, o organiazaţie non-profit ce deţine o mare experienţă în zona de construcţii şi de reabilitare a locuinţelor, va construi o nouă sală de clasă pentru Clasa Tehnică a liceului din Urlaţi, ce va fi gata până la începutul noului an şcolar.
Construită și dotată cu sprijinul financiar al companiei și cu implicarea angajaților P&G noua sală de clasă va permite elevilor să desfășoare cursuri practice și să atingă excelența în meseria în care se specializează, cea de electronist-automatist.
Iată cum o meserie, cândva foarte la modă în România, aceea de electronist, poate reînvia, la fel cum pot reînvia multe alte „şcoli profesionale” cu alte specializări, în contextul actual în care tehnologia, cu toate ramurile ei – calculatoare, device-uri mobile, robotică şi altele – s-a dezvoltat atât de mult şi are nevoie şi de astfel de specialişti.
Lucrările deja au început
Pentru că la prima noastră vizită am promis că ne vom întoarce la Urlaţi să vedem care este stadiul lucrărilor la noua sală de clasă, săptămâna trecută am ajuns din nou la liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă”, când am văzut în acţiune voluntarii proiectului. Mai este mult până la finalizare dar toţi cei implicaţi au promis că proiectul va fi gata, la cheie, pe data de 11 septembrie, odată cu reînceperea şcolii.
După inaugurarea sălii de clasă, elevii Clasei Tehnice vor beneficia de condiții de studiu moderne, într-un spaţiu dedicat şi adaptat specificului lor. Datorită P&G și sprijinului voluntarilor companiei, elevii vor avea și o programă școlară îmbunătățită, precum și oportunități de pregătire tehnică și practică în cadrul fabricii din Urlaţi.
Acest nou proiect este parte a angajamentului P&G față de comunitatea din Urlaţi, unde compania este prezentă cu una dintre cele mai moderne fabrici de produse pentru îngrijirea părului. În plus, noua sală de clasă completează o serie de alte activități care vizează sprijinirea educației, precum acordarea de burse celor mai buni elevi, susținerea participării la concursuri regionale și naționale sau oferirea de oportunități profesionale în cadrul P&G.
Construcția a fost posibilă și datorită susținerii autorităților locale și a Liceului teoretic din Urlaţi. De asemenea, 80 de voluntari P&G vor fi implicați în diferite faze și activități ale proiectului.
„Suntem bucuroși că noua noastră inițiativă din Urlaţi va îmbunătăți semnificativ condițiile de studiu pentru elevii clasei tehnice. Educația continuă și valorificarea potențialului oamenilor sunt în ADN-ul nostru și suntem deciși să îi sprijinim pe tinerii elevi din Urlaţi să-și dezvolte abilități care să le deschidă viitorul, fără a mai fi nevoiți să plece de acasă„, a declarat Elena Kudryashova, Vicepreşedinte pe regiunea Europei de Sud-Est în cadrul P&G.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
