Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiei La Fântâna de către Axel Johnson Inc și Cristian Amza

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Axel Johnson Inc. intenționează să achiziționeze o parte din capitalul La Fântâna SRL, unul din principalii furnizori pe piața soluțiilor de apă din Europa Centrală și de Est, companie pe care o va controla împreună cu Cristian Amza.

la fântâna

Axel Johnson Inc. este o companie americană cu participații în diverse companii active în numeroase sectoare, de la producția de materiale de uz medical, la extrudarea aluminiului.

La Fântâna SRL, fondată și condusă de Cristian Amza, este o companie românească activă în producția și distribuția de apă: apă îmbuteliată, filtrare a apei, sisteme de tratare a apei și soluții de distribuire corespunzătoare. Compania oferă, de asemenea, cafea  împreună cu echipamente de preparare.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

La Fântâna

La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Europa Centrală și de Est. Grupul are o poziție cheie în România și Serbia pe aceste servicii, precum și pe cel al furnizării de cafea pentru companii, prin brandul KAFUNE.

La Fântâna a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă, la facilitățile de îmbuteliere și până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea la clienți.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *