Grupul de firme Smithfield, lider mondial în industria de creștere a porcinelor și procesare a cărnii de porc, a anunţat la finalul lunii septembrie că își extinde operațiunile pe piața din Europa prin achiziţia procesatorilor de carne Elit Cugir şi Vericom din România. Azi, Consiliul Concurenței a anunţat că analizează operaţiunea prin care Smithfield România SRL achiziţionează Elit SRL şi Vericom 2001 SRL.
Smithfield România SA face parte din grupul Smithfield Foods, Inc din SUA, care, la rândul lui, face parte din grupul WH Group Limited din China. Acesta din urmă acţionează ca o companie de tip holding pentru investiţii, fiind implicat, în principal, în producţia de porcine, producţia şi comercializarea de carne proaspătă și semi-procesată de porc.
În România, activitatea grupului Smithfield Foods, Inc. cuprinde, în principal, creşterea de porci şi comercializarea de porci vii, precum şi producerea şi comercializarea de carne proaspătă și semi-procesată de porc.
Elit şi Vericom acţionează, în principal, în domeniul producţiei şi comercializării de preparate din carne şi de carne semi – procesată, precum şi în domeniul producţiei şi comercializării de carne proaspată, respectiv al comercializării de carne congelată.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. (21/1996), operaţiunea de achiziționare este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliul Concurenței. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Consiliul Concurenței este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la întreprinderile terţe, referitoare la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
