Puține crame își încep povestea cu geologia. Crama La Salina este una dintre ele. Amplasată pe Dealurile Durgăului, în apropierea Salinei Turda, este singura cramă din România construită pe un munte de sare. Nu pentru că sarea ajunge în vin, ci pentru că acest loc creează un microclimat aparte, care influențează ritmul de maturare al strugurilor și, odată cu el, stilul vinurilor produse aici.
În lumea vinului, terroir-ul este conceptul care explică de ce același soi de strugure poate da naștere unor vinuri complet diferite, în funcție de locul în care este cultivat. Pentru Crama La Salina, însă, terroir-ul înseamnă mai mult decât un termen din vocabularul oenologic. Este elementul care îi definește identitatea.
Parte din divizia Wines a grupului ISSA Estate, Crama La Salina și-a construit identitatea pornind de la acest loc unic. Într-o industrie în care tehnologia și procesele de vinificație pot fi replicate, terroir-ul rămâne unul dintre puținele elemente care nu pot fi imitate.
Ce înseamnă, de fapt, un munte de sare pentru un vin?
Există o întrebare pe care echipa Cramei La Salina o aude aproape de fiecare dată când vorbește despre podgoriile sale: dacă vița de vie crește pe un munte de sare, înseamnă că și vinul are un gust diferit?
Răspunsul este nu. Sarea nu ajunge în pahar. Influența ei este mult mai subtilă și ține de modul în care acest relief modelează microclimatul din vie.
„Mulți se așteaptă ca un munte de sare să lase o amprentă directă asupra gustului vinului, însă influența lui este mult mai subtilă. Ea ține de microclimatul zonei și de felul în care se dezvoltă via de-a lungul anului.
Împreună cu climatul mai răcoros al Transilvaniei, aceste condiții ne permit să obținem struguri care ajung la maturitate într-un ritm diferit față de alte regiuni viticole”, explică Ovidiu Maxim, Chief Winemaker al Cramei La Salina.
Acest microclimat influențează întregul ciclu de dezvoltare al viței de vie. Solul și climatul specific Transilvaniei contribuie la o maturare mai lentă a strugurilor, ceea ce permite dezvoltarea treptată a aromelor și păstrarea acidității naturale. Rezultatul se regăsește în stilul vinurilor ISSA: prospețime, echilibru și expresivitate aromatică.
Un stil de vin care începe în vie, nu în cramă
De multe ori, consumatorii asociază personalitatea unui vin cu procesul de vinificație sau cu deciziile enologului. În realitate, acestea pot pune în valoare materia primă, dar nu o pot schimba. Caracterul unui vin începe în vie, acolo unde solul, clima și ritmul naturii influențează fiecare recoltă.
În acest context, rolul enologului nu este să schimbe ceea ce oferă natura, ci să păstreze cât mai fidel expresia locului în fiecare vin.
„Terroir-ul nu este un concept teoretic. El se regăsește în fiecare recoltă și influențează felul în care evoluează strugurii de la un sezon la altul. Misiunea noastră este să păstrăm această expresie a locului și să o redăm cât mai fidel în fiecare vin”, spune acesta.
Identitatea unui brand începe cu locul
Pentru Crama La Salina, terroir-ul nu este doar un element care influențează stilul vinurilor, ci punctul de plecare în construirea identității brandului. Într-o industrie în care tehnologia poate fi replicată, locul rămâne unul dintre puținele avantaje care nu pot fi imitate.
„Cred că cele mai puternice branduri nu se construiesc pornind de la ceea ce își propun să spună despre ele, ci de la ceea ce le face cu adevărat unice. În cazul Cramei La Salina, această unicitate începe cu locul.
Dealurile Durgăului nu sunt doar cadrul în care cultivăm vița de vie, ci elementul care dă identitate Cramei La Salina și vinurilor ISSA și care stă la baza modului în care dezvoltăm acest brand.”, declară Adina Calfa, CEO al grupului ISSA Estate.
Confirmarea vine și din competițiile internaționale
Caracterul unui terroir se exprimă, înainte de toate, în pahar. Competițiile internaționale nu îl creează, dar îl pot confirma.În concursurile de profil, vinurile sunt degustate în blind tasting, fără ca juriul să cunoască producătorul sau eticheta.
În ultimii ani, vinurile ISSA produse la Crama La Salina au fost recompensate în competiții internaționale de prestigiu, printre care și Concours Mondial de Bruxelles. În 2024, ISSA Chardonnay Barrique 2022 a primit distincția International White Wine Revelation, iar în 2026 ISSA Pinot Noir Rosé 2025 a fost recompensat cu Grand Gold Medal și titlul Rosé Wines Revelation.
Aceste rezultate nu definesc terroir-ul, dar confirmă că atunci când un loc cu adevărat aparte este pus în valoare cu consecvență, el poate da naștere unor vinuri apreciate la nivel internațional.
Există lucruri pe care o cramă le poate controla: tehnologia, procesul de vinificație sau timpul petrecut în baric. Dar există și un ingredient care nu poate fi creat, cumpărat sau copiat: locul.
Pentru Crama La Salina, acest loc este Dealurile Durgăului. Aici, pe singurul munte de sare din România pe care se cultivă viță-de-vie și se produce vin, începe povestea fiecărei recolte. Restul înseamnă răbdare, natură și oameni care aleg, an de an, să lase locul să vorbească prin vin.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare




