Diamant

Creștere cu peste 25% a vânzărilor Cosmetic Plant în primul trimestru

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a raportat în primele trei luni ale anului în curs o creştere cu peste 25% a vânzărilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

CP Catina RO aranjament

Pentru întregul an compania mizează pe un avans cu peste 10% al business-ului.

Primul trimestru arată că se văd rezultatele parteneriatelor încheiate încă de anul trecut cu noi distribuitori şi magazine. Pe de alată parte, modificările realizate în 2014 în gama sortimentală au fost unele benefice”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Aceasta a mai adăugat, de asemenea, că primul trimestru din acest an a adus şi o majorare a volumelor livrate faţă de perioada similară din 2014. Cu toate că nu s-au observat modificări majore în structura vânzărilor, game precum BIOLIV, Me&Mom sau Argan /Aloe au raportat creşteri mai mari decât media generală.

În ceea ce priveşte exporturile, primele trei luni ale anului în curs au adus un avans cu 94% a vânzărilor realizate peste hotare, compania dând startul exporturilor în Iordania, Portugalia şi Republica Moldova.

Susana Laszlo estimează că business-ul companiei va creşte în anul în curs cu peste 10% comparativ cu 2014, această evoluţie fiind însă puternic influenţată de cât de călduros va fi sezonul estival.

Vânzările de produse destinate îngrijirii solare reprezintă un important procent din business-ul companiei, astfel că o evoluţie a vânzărilor în cele 3 luni de vară este foarte importantă în totalul business-ului”, a mai spus Susana Laszlo.

În ceea ce priveşte exporturile, obiectivul principal al Cosmetic Plant pe termen scurt rămâne creşterea acestora prin promovarea mai activă a produselor pe pieţele străine, fiind estimată pentru întregul an o majorare cu peste 40% faţă de 2014.

La atingerea obiectivelor stabilite pentru anul în curs vor avea un impact pozitiv şi lansările de noi produse planificate pe parcursul următoarelor luni.

Anul 2015 va fi un an plin, având în vedere faptul că deja în primul trimestru am lansat două creme noi pe bază de gălbenele BIO cu peste 90% ingrediente naturale, am făcut un facelift la ambalajele produselor pentru îngrijirea picioarelor şi am îmbunătăţit ambalajele gamei de produse tradiţionale pe bază de ulei de cătină şi măsline”, a mai spus Susana Laszlo.

În ceea ce priveşte piaţa locală de cosmetice, se estimează că anul acesta va aduce un avans cu 5 – maxim 10% a valorii acesteia, după ce şi în 2014 a raportat, de asemenea, o creştere de cca. 5%.

Consumatorii români se documentează din ce în ce mai mult cu privire la importanţa îngrijirii pielii şi sunt tot mai atenţi în ceea ce priveşte ingredientele folosite în produsele cosmetice şi trendurile internaţionale. Acest lucru va conduce treptat la maturizarea pieţei româneşti şi la creşterea continuă a ponderii produselor cosmetice destinate îngrijirii tenului faţă de cele de machiaj.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,997 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Creștere cu peste 25% a vânzărilor Cosmetic Plant în primul trimestru

Spune-ți părerea

  1. […] Creștere cu peste 25% a vânzărilor Cosmetic Plant în primul trimestru […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: