Creștere de 6,4% pentru Nestlé în primul trimestru din 2011

Compania elveţiană Nestlé a anunţat azi că a înregistrat o creştere de 6,4% pe primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010. Vânzările, în valoare de 30,6 miliarde de franci elveţieni (15,7 milioane de euro), s-au datorat, mai ales, creşterilor cu două cifre din ţările în curs de dezvoltare.

Paul Bulcke, Nestlé CEO: „Am realizat o creştere la toate categoriile în primele trei luni ale anului 2011, menţinând trendul ascendent de anul trecut. Vom continua să investim în viitor, mai ales în marketing, cercetare şi dezvoltare, răspunzând în acelaşi timp provocării costurilor mari de producţie. Accelerarea ritmului de inovare, precum şi asigurarea echilibrului corespunzător între calitatea Nestlé şi preţ, vor fi priorităţile noatre. „

Geografic, creşterea organică a fost de 4,3% în cele două Americi, de 3,9% în Europa şi de 13,8% în Asia, Oceania şi Africa. Pieţele dezvoltate au crescut cu 3%, în timp ce pieţele emergente au performat, realizând o creştere organică de 12%.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 7,050 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Creștere de 6,4% pentru Nestlé în primul trimestru din 2011
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: