Cristina Dima se alătură boardului Unilever South Central Europe ca Marketing Lead Beauty and Personal Care

Unilever South Central Europe (USCE) anunță numirea Cristinei Dima în rolul de Marketing Lead al categoriei Beauty and Personal Care, începând cu 1 iunie. Din acest rol, Cristina se alătură echipei de conducere a USCE și va coordona strategiile de marketing pentru brandurile din categoria Beauty and Personal Care ale Unilever.

unilever

Cristina Dima a fost Marketing Manager Ice Cream

Cristina Dima s-a alăturat echipei Unilever în urmă cu 18 ani și, anterior acestei funcții, a fost Marketing Manager Ice Cream, rol din care a gestionat procesul de integrare în urma achizițiilor Betty Ice și Denny Ice (Bulgaria), gestionând în același timp provocările din piața de înghețată din timpul pandemiei, precum și proiecte regionale lansate cu succes în ultimii 2 ani în țările din regiune (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria).

„Este o onoare pentru mine să mă alătur echipei de conducere Unilever SCE ca Marketing Lead al categoriei de Beauty and Personal Care. Este un capitol nou în cariera mea, după 18 ani petrecuți în cadrul Unilever, timp în care am experimentat și crescut în roluri diverse și mereu pline de proiecte extraordinare și provocări pe măsură. În categoria de Beauty and Personal Care avem unele dintre cele mai puternice branduri și produse de pe piața din sud-centrul Europei, cum sunt Dove, Dove Men+Care, Clear, Rexona, Lifebuoy, Plant Line, și din noul rol îmi doresc să consolidăm poziția acestor branduri pe piețele din regiune, continuând misiunile fiecăruia de a genera schimbări pozitive în societate.”, a declarat Cristina Dima, Marketing Lead Beauty and Personal Care Unilever South Central Europe.

Cristina Dima preia rolul de Marketing Lead Beauty and Personal Care de la Monica Tamaș, numită la începutul anului Marketing Home Care Lead Eastern Europe

„Noul capitol pe care l-am început în Unilever mă aduce într-o echipă alături de care am lucrat foarte bine în ultimii ani, o echipă care mă completează și în care știu că pot aduce valoare și rezultate frumoase. După 3 ani în care am coordonat echipele de marketing pentru categoriile Home Care și Beauty and Personal Care în South Central Europe și 8 ani petrecuți în companie, simt că acesta este momentul în care experiența mea va avea un impact în regiunea mai amplă a Europei de Est. Echipa din SCE este o echipă extraordinar de puternică și știu că împreună cu Cristina va continua să crească și să reprezinte un exemplu pentru regiunea noastră”, a declarat Monica Tamaș, Marketing Home Care Lead Eastern Europe.

Proiectele gestionate de Cristina Dima și Monica Tamaș în cadrul Unilever

„Cristina și Monica au scris foarte multe povești de succes în Unilever, iar proiectele gestionate de ele sunt exemple de bune practică nu doar pe piața locală, dar și la nivel regional. Mă bucur să văd colegi din SCE care preiau roluri regionale, acest lucru demonstrează forța de muncă și angajamentul pe care ni-l asumăm zi de zi pentru a crește brandurile noastre în moduri relevante și cu impact pentru societate.

Sunt sigură că Monica va gestiona extrem de bine categoria Home Care în regiunea Europei de Est, iar Cristina va ghida cu încredere echipa locală de marketing pentru categoria de Beauty and Personal Care spre atingerea obiectivelor ambițioase pe care ni le-am setat pentru acest an. Sunt alături de Monica și Cristina și știu că experiența lor vastă de marketing va atrage rezultate peste așteptări în călătoriile pe care le-au început în acest an”, a declarat Ana-Maria Pâslaru, General Manager Unilever South Central Europe.

Începând cu 1 iunie, Cristina Dima va coordona activitatea de marketing a categoriei Beauty and Personal Care din Unilever South Central Europe, regiune care reunește echipele Unilever din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova.

Unilever South Central Europe

Unilever urmăreşte crearea unui viitor mai bun, în fiecare zi. Îi ajutăm pe oameni să arate bine, să se simtă bine şi să ia ce e mai bun din viaţă, cu branduri şi servicii care sunt beneficie atât pentru consumatorii noştri, cât şi pentru alţi oameni. Unilever unul dintre liderii globali pe piaţa bunurilor de larg consum  cu operațiuni puternice în peste 100 de țări și vânzări în peste 180 de țări.  În regiunea din sud-centru, grupul Unilever desfăşoară operaţiuni pe pieţele produselor alimentare, de îngrijire personală şi de îngrijire a locuinţei, prin Unilever South Central Europe şi Unilever România. Unilever South Central Europe, cu sediul în Bucureşti, coordonează operaţiunile de marketing şi vânzări din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Moldova. Unilever România coordonează operaţiunile de pe platforma industrială de la Ploieşti.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *