Bogdan Joița, anterior Process Manager Danone România, preia rolul de Director al fabricii Danone din București, condusă până de curând de Cătălin Manoli. Schimbarea a venit în urma numirii lui Cătălin Manoli în funcția de Director al fabricii Danone din Aldaia, în cadrul operațiunilor Danone din Spania.
Bogdan Joița are o experiență de peste 18 ani în cadrul companiei, perioadă în care a ocupat mai multe funcții în departamentele de procesare, ambalare și performanță. În noul său rol, Bogdan Joița va conduce cea mai performantă fabrică din divizia de lactate proaspete din Europa și va îndruma o echipă de 200 de oameni.
„Sunt onorat că am preluat conducerea fabricii Danone din București și am convingerea că voi continua alături de colegii mei să menținem fabrica în topul celor mai bune fabrici Danone din Europa. Cu siguranță, noua etapă va aduce cu sine numeroase oportunități și îmi va permite să contribui și mai mult la misiunea Danone, de a oferi sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni.”, a declarat Bogdan Joița.
Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996, iar până în acest moment au fost investiți aproximativ 90 milioane euro pentru modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 13 piețe europene. Producătorul procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte, din care aproximativ 90% este lapte românesc. Numai anul trecut, compania a colectat lapte proaspăt de la 22 de ferme mari si peste 220 de gospodari.
Producătorul este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete, produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa).
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



