Danone Romania, liderul pieței locale de iaurturi, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea unui nou pahar de iaurt, mai atractiv și mai ușor de diferențiat la raft de către consumatori.
Începând cu luna mai, majoritatea brandurilor Danone se vor regăsi în noul pahar de iaurt, iar schimbarea se va vedea vizibil în aproximativ un sfert din piața de iaurturi din România.
Transformarea la nivelul ambalajului presupune o investiție de 10 milioane de lei și are la bază modernizarea și implementarea unei tehnologii unice în fabrica Danone din București.
“Noua tehnologie și noul pahar de iaurt sunt brevetate de Danone, iar România este prima țară din estul Europei în care compania implementeaza această inovație. Paharul KISS, nume care derivă din sintagma “Keep It Simple & Safe”, a fost creat de Grupul Danone din dorința de a lansa un format unic, cu un design ergonomic, mai ușor de folosit de către consumator. Noul pahar are totodată un design mai atractiv, ușor de identificat și de diferențiat la raft, aducând un plus de simplitate, eleganță și unicitate pe piața aglomerată a iaurturilor“ a declarat Dieter Schulz, Director General Danone pentru Europa de Sud Est.
50 de oameni din zona de producție și zona tehnică au fost implicate la implementarea noului proiect de relansare a portofoliului Danone, din care au fost și scoase produse, proiect derulat pe parcursul a 8 luni.
“Acum 16 ani când am început să producem iaurturi în România, am stabilit noi standarde pe piață și am reușit să atragem noi consumatori către categoria de iaurturi. Acum ducem aceste standarde mai departe, răspunzând astfel așteptărilor consumatorilor noștri de a inova în permanență, în calitate de lider al pieței de iaurturi. Am investit peste 340 de milioane de lei în operațiunile noastre locale, iar această nouă investiție dovedește încrederea noastră în potențialul de dezvoltare al pieței românești, dar și dedicarea noastră de a continua să creăm valoare în Romania, prin investițitiile constante în fabrica noastră, în iaurturile Danone precum și în cauze sociale,” a adăugat Schulz.
Aproximativ 50 milioane de litri de lapte sunt procesate de Fabrica Danone în fiecare an, o parte din această cantitate provenind de la ferme românești cu care Danone este partener încă din primul an de producție în România.
Pentru că iaurtul bun are nevoie de lapte de cea mai bună calitate, Danone România a sprijinit activ dezvoltarea fermelor românesti prin programe dedicate, cu o valoare cumulată de peste 30 milioane de lei, în ultimii 10 ani.
Noul pahar KISS se va produce începând cu sfârșitul lunii aprilie și va fi disponibile în magazinele din toată țara la începutul lui mai. El va fi mai atractiv, mai colorat și mai elegant, dar și cu un design mai ergonomic – baza rotundă făcându-l mai ușor de folosit, mai pliabil, ca după forma palmei, astfel încât consumatorii să se poată bucura de produs până la ultima linguriță.
“Am lansat noul pahar KISS pentru că știm că un ambalaj unic, deosebit crează o legătură între consumator și produsele preferate. Danone este lider în topul calității pe piața iaurturilor din România, iar pentru noi calitatea se reflectă atât în interior, cât și în ambalajul care protejează produsul”, explică Dieter Schulz.
Danone este liderul pieței atât pe segmentul “iaurturi”, cu o cotă de piață de peste 50%. De asemenea, consumatorii români au ales Danone pe primul loc în topul calității iaurturilor de pe piața din România (conform studiului QUDAL – Quality medal realizat în 2015 de compania elvețiană ICERTIAS). Totodată, Danone a fost votat drept iaurtul care oferă cel mai bun raport calitate/preț (potrivit raportului Best Buy Award pentru România, realizat de ICERTIAS).
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
