Danone România anunță o nouă schimbare în cadrul companiei și, începând cu luna iunie, Oana Bejan devine Country Topline Unit Leader Danone România.

„Preluarea acestui rol într-un moment aniversar pentru Danone România este o onoare și o responsabilitate pe care o accept cu entuziasm. Vom continua să promovăm un stil de viață sănătos și să investim în inovație și sustenabilitate, asigurându-ne că fiecare decizie pe care o luăm reflectă valorile noastre fundamentale. Angajamentul nostru de a sprijini comunitățile și de a proteja mediul va rămâne central în toate inițiativele noastre. Împreună cu echipa, vom continua să creștem și să inovăm, asigurându-ne că Danone rămâne un lider de încredere pe piața din România,” a declarat Oana Bejan, Country Topline Unit Leader Danone România.
Experiența profesională a Oanei Bejan
Oana Bejan și-a început cariera în Danone România în 2013 și a ocupat diverse funcții de conducere în departamentul de vânzări, contribuind la dezvoltarea companiei și la consolidarea poziției de lider pe segmentele de iaurt și produse pe bază de plante. De asemenea, a contribuit semnificativ la inițiativele de inovație și adaptare la piață, inclusiv în contextul provocărilor aduse de inflație și schimbările comportamentului consumatorilor din ultimii ani.
Danone România subliniază un angajament puternic față de sănătate și bunăstare, concentrându-se pe produsele care susțin un stil de viață sănătos și pe implementarea practicilor sustenabile. Angajamentul companiei pentru excelență se reflectă în selecția atentă a ingredientelor, garantând că fiecare produs Danone îndeplinește cele mai înalte standarde internaționale de calitate și siguranță alimentară.
Anul acesta Danone România aniversează 25 de ani de producție locală. Parcursul companiei a fost definit de investiții constante, inovație continuă și preocupare pentru calitatea produselor, susținând permanent comunitățile în care activează. Fabrica din București, care a devenit cea mai performantă fabrică Danone din Europa, folosește 100% lapte românesc de la gospodari și fermieri locali și asigură produse lactate pentru România și alte 14 țări europene.
La finalul anului trecut Danone România a obținut certificarea B Corp în cadrul grupului regional al Europei Centrale și de Est din care România face parte alături de Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia. Danone România se alătură astfel mișcării sociale pentru sustenabilitate ce aduce împreună peste 6.000 de companii, în peste 80 de țări și 150 de industrii ce îndeplinesc standarde riguroase de performanță socială și de mediu, transparență și responsabilitate.
Danone
Danone este lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, care activează în trei categorii de produse axate pe sănătate, cu o creștere rapidă și în tendințe: Produse lactate proaspete, Produse pe bază de plante, Ape și Nutriție specializată. Cu o misiune de lungă durată de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni, Danone își propune să inspire practici mai sănătoase și mai durabile de alimentație și de consum, angajându-se în același timp să obțină un impact măsurabil în domeniul nutrițional, social și de mediu. Danone și-a definit strategia Renew pentru a restabili creșterea, competitivitatea și crearea de valoare pe termen lung.
Cu peste 96.000 de angajați și produse vândute în peste 120 de piețe, compania a generat vânzări de 27,6 miliarde de euro în 2023. Portofoliul companiei include mărci internaționale de top (Actimel, Activia, Alpro, Aptamil, Danette, Danio, Danonino, Evian, Nutricia, Nutrilon, Volvic, etc.), precum și mărci locale și regionale puternice (Aqua, Blédina, Bonafont, Cow & Gate, Mizone, Oikos și Silk).
Danone România
Compania a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996 si a produs primul iaurt in anul 1999 dupa 3 ani de investitii in modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 14 piețe europene. Compania procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte 100% românesc colectat de la 22 de ferme mari și peste 220 de gospodari.
Compania este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare


