Danone România redeschide porțile fabricii de iaurt din București pentru o nouă ediție de vizite în fabrică dedicate grădinițelor și școlilor

Danone România dă startul înscrierilor pentru a XIII-a ediție a programului Vino Acasă la Danone care se va desfășura pe parcursul întregului an școlar.

danone

Compania, care produce de peste 26 de ani în România, își redeschide porțile fabricii de lactate din București, cea mai performantă unitate Danone din Europa, pentru vizite educative și interactive dedicate preșcolarilor și elevilor. Copiii, alături de cadrele didactice, se vor bucura de tururi ghidate în fabrică, care vor începe în data de 20 octombrie. Aici vor descoperi procesul prin care laptele, colectat de la gospodari și fermieri români, se transformă în iaurt.

Peste 130.000 de copii și cadre didactice au vizitat fabrica Danone din București în ultimii 13 ani și au descoperit istoria și povestea iaurtului nostru. Ne bucurăm să împărtășim pasiunea noastră pentru iaurt de calitate, oferind copiilor o experiență autentică și educativă, care să îi inspire să facă alegeri sănătoase pentru viitor.”, a declarat  Bogdan Joița, Director al fabricii Danone din București.

Pentru înscrieri reprezentanții școlilor și grădinițelor interesate trebuie să completeze formularul disponibil la adresa www. danone.ro/acasa-la-danone/ .

Adresa fabricii Danone România este: Strada Nicolae Cânea nr. 96, sector 2 București.

Danone

Danone este lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, care activează în trei categorii de produse axate pe sănătate, cu o creștere rapidă și în tendințe: Produse lactate proaspete, Produse pe bază de plante, Ape și Nutriție specializată. Cu o misiune de lungă durată de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni, compania își propune să inspire practici mai sănătoase și mai durabile de alimentație și de consum, angajându-se în același timp să obțină un impact măsurabil în domeniul nutrițional, social și de mediu.

Companai și-a definit strategia Renew pentru a restabili creșterea, competitivitatea și crearea de valoare pe termen lung. Cu peste 96.000 de angajați și produse vândute în peste 120 de piețe, Danone a generat vânzări de 27,6 miliarde de euro în 2023. Portofoliul Danone include mărci internaționale de top (Actimel, Activia, Alpro, Aptamil, Danette, Danio, Danonino, Evian, Nutricia, Nutrilon, Volvic, etc.), precum și mărci locale și regionale puternice (Aqua, Blédina, Bonafont, Cow & Gate, Mizone, Oikos și Silk).

Danone România

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996 si a produs primul iaurt in anul 1999 dupa 3 ani de investitii in modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt produse zilnic in fabrica din Bucuresti si distribuite către consumatorii români, dar și către alte 17 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte 100% românesc colectat de la 22 de ferme mari și peste 100 de gospodari.

Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *