Fa şi Schauma lansează ediţii limitate de produse cu ambalaj din plastic social sau din plastic biodegradabil

Fa și Schauma, branduri aparținând companiei Henkel, luptă împreună cu Plastic Bank să reducă deșeurile de plastic și să sprijine populația țărilor sărace. Cu ediția limitată BEACH LOVE, Fa lansează pe piață produse cu ambalaj fabricat 98%* din plastic social (plastic colectat de pe plaje și uscat, ulterior reciclat). De asemenea, ediția limitată Schauma OCEAN PASSION conține produse ale căror ambalaje sunt realizate 96% din plastic biodegradabil (cu excepția capacului).

Fa și Schauma

În fiecare an, aproximativ 8 milioane de tone de plastic ajung în oceanele lumii, având un impact negativ asupra ecosistemului marin. Mare parte din cantitatea de plastic provine din țările în curs de dezvoltare, fără infrastructură de reciclare, acolo unde oamenii își duc traiul cu mai puțin de un dolar pe zi.

În acest context, Henkel împreună cu Plastic Bank luptă de peste patru ani pentru un mediu mai curat și condiții mai bune în comunitățile sărace. Astfel, cele două entități au amenajat centre de colectare unde localnicii primesc sume de bani ori acces la diverse servicii (medicale, școlare) în schimbul plasticului colectat de pe plaje ori soluri.

De altfel, în 2019, Fa a fost recunoscut de către Packaging Europe drept primul brand care utilizează plasticul social pentru ambalajul produselor destinate consumatorilor, fiind recompensat cu Premiul pentru Sustenabilitate.

Fa BEACH LOVE

Colectia Fa BEACH LOVE include două geluri de duș: un gel de duș energizant, cu miros de briză marină, respectiv un gel de duș răcoritor, ce lasă pe piele senzația atingerilor valurilor occeanice.

Gel de duș Fa Beach Love Energizant 250ml

Recipientul este fabricat 98%* din plastic reciclat, denumit  Plastic Social®, colectat de pe plaje și soluri

Gel de duș Fa Beach Love Răcoritor 250ml

Recipientul este fabricat 98%* din plastic reciclat, denumit  Plastic Social®, colectat de pe plaje și soluri

Schauma OCEAN PASSION

Schauma OCEAN PASSION conține un șampon hidratant ce îngrijește părul în profunzime și un șampon pentru repararea părului, ambele fără silicon, parabeni și coloranți artificiali.

Schauma Șampon hidratant 250 ml

Ambalaj fabricat 96% din plastic reciclat

Schauma Șampon pentru repararea părului 250 ml

Ambalaj fabricat 96% din plastic reciclat

Fa Beach Love și Schauma Ocean Passion sunt disponibile exclusiv în rețeaua magazinelor Carrefour.

Plastic Bank

Plastic Bank este o organizație socială globală angajată să reducă deșeurile de plastic din oceane și totodată să ajute comunitățile în curs de dezvoltare să lupte împotriva sărăciei. În același timp, organizația oferă companiilor oportunitatea de a avea un impact pozitiv atât din punct de vedere social, cât și de mediu.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *