Farmec a încheiat anul 2013 cu o creștere de 14% a cifrei de afaceri

Farmec a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 138 milioane lei, cu 14% mai mare față de cele 121 milioane lei raportate în anul precedent. Farmec își consolidează astfel poziția de cel mai important producător român de cosmetice și una dintre cele mai puternice companii cu acționariat 100% local din România.

Gama Farmec NaturalRezultatele financiare ale anului 2013 au fost impulsionate de extinderea portofoliului Farmec cu noi produse, atât în categoria de cosmetice, cât și încategoria de curățenie. Astfel, prima jumătate a anului a fost marcată de lansarea gamei Farmec Natural și de extinderea gamei de produse pentru îngrijirea părului – Gerovital Plant Tratament. În același timp, gamele de produse de curățenie Nufăr și Triumf au fost reînnoite la nivel de formulă și ambalaje și au fost completate cu sortimente noi.

În cea de-a doua jumătate a anului, compania a lansat noua linie de produse de îngrijire a tenului Gerovital H3 Prof. Dr. Ana Aslan, o gamă performantă de produse anti-aging ale cărei formulări au la bază un complex inovator alcătuit din trei ingrediente esențiale pentru îngrijirea eficientă a tenului matur: acidul hialuronic, vitamina E și Juvinity.

Tot în 2013, Farmec a inaugurat Centrul de Frumusețe de la Cluj. Situat în apropierea fabricii Farmec, Centrul de Frumusețe se întinde pe o suprafață de 225 metri pătrați și cuprinde un magazin de brand la standardele cele mai înalte de calitate, precum și o zonă destinată întâlnirilor dintre consumatoare și specialiștii Farmec. De asemenea, în cadrul Centrului, clientele pot beneficia de ședințe gratuite de dermoanaliză și consultanță de specialitate.

Anul acesta, Farmec va continua strategia de investiții în activitățile de cercetare și dezvoltare de noi produse pentru îngrijirea personală și curățenia casei, urmărind, în același timp, creșterea ponderii exporturilor din cifra totală de afaceri.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,864 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Farmec a încheiat anul 2013 cu o creștere de 14% a cifrei de afaceri
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: