Farmec l-a numit pe Raul Ghirean în funcția de Director Economic

Farmec – cel mai mare producător român de cosmetice – l-a numit pe Raul Ghirean în funcția de Director Economic. Cu o experiență profesională de peste 20 ani în domeniu, Raul Ghirean coordonează activitatea Departamentelor Financiar şi Contabilitate, asigurând eficientizarea operațiunilor în vederea stimulării performanței economico-financiare la nivelul întregii companii.

farmec

Absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Raul Ghirean are o experiență cumulată de peste 20 de ani în poziții de conducere ale departamentelor financiare și contabile ale mai multor companii multinaționale, timp în care rolurile sale au vizat controlul, planificarea și raportarea financiară, precum și asigurarea unui management financiar performant.

„Sunt onorat să mă alătur echipei Farmec, companie care, deși activează pe una din cele mai dinamice şi competitive pieţe, a reușit an de an să își consolideze poziția și să ofere consumatorilor cosmetice românești de calitate superioară. Îmi doresc ca, împreună cu colegii mei, să menținem trendul ascendent al rezultatelor financiare din ultimii ani, să valorificăm potențialul de dezvoltare al companiei și să optimizăm eficiența operațională”, a declarat Raul Ghirean.

„Raul Ghirean s-a alăturat echipei Farmec într-o etapă foarte importantă pentru dezvoltarea companiei. Suntem bucuroși să avem în echipa Farmec un coleg cu experiența lui în domeniul economico-financiar și avem încredere în faptul că va aduce plusvaloare în atingerea obiectivelor financiare pe care compania Farmec le vizează. Îi urez mult succes Domnului Ghirean și îl asigur de sprijinul meu și al întregii echipe. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc, împreună cu echipa mea, colegului meu, Mircea Stânceanu, care mi-a fost alături din 2009 până acum pe poziţia de Director Economic şi care a depus eforturi constante și multă dedicare în întreaga activitate desfășurată în această poziție”, a declarat Mircea Turdean – Director General.

Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În luna iulie 2023, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 10 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Sighișoara, Iași şi 18 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești,  Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș. La cele 28 de magazine de brand se adaugă alte două magazine de franciză – magazinul Farmec din Baia Mare și magazinul Gerovital din Pitești.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *