Cu o cotă de piaţă de 54,2% din totalul pieţei fulgilor de porumb şi de 5,5% din piaţa totală a cerealelor pentru micul dejun ca volum, fulgii de porumb Fortza sunt la fel de iubiţi de consumatori şi unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate produse de pe piaţa românească.
În 1971, se produceau pentru prima oară la noi în ţară, la fabrica Titan din Bucureşti, fulgii de porumb Fortza.
„Consumatorii noştri preferă fulgii de porumb Fortza în special pentru gustul lor, apoi pentru preţul avantajos pe care-l au la o calitate foarte bună şi nu în ultimul rând pentru conţinutul bogat în minerale şi vitamine*. Ca profil, persoanele care aleg cerealele Fortza sunt în proporţie de 69.7% femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cu studii medii şi superioare. Acestea cumpără cereale în special pentru a le consuma alături de familie, de cele mai multe ori la micul dejun, ca atare – între mese sau la cină, în timp ce altele au descoperit şi o utilitate secundară fulgilor de porumb, folosindu-i pentru prepararea unor reţete precum şniţelele şi aripioarele crocante sau la diverse deserturi, ceea ce nu poate decât să ne bucure,” explică Violeta Niculae, Marketing Manager Titan.
Cu ocazia aniversării a 40 de ani pe piaţa românească, începând din luna septembrie 2011, pachetul Corn Flakes Fortza de 300 de grame cu medalionul aniversar va avea un preţ special, putând fi achizitionat în următoarea lună din reţeaua de magazine Belforno Fresh, hipermarketurile Metro, Selgros, Billa, Real, Minimax, Auchan, Kaufland şi Cora, după această perioadă fiind disponibil în toate magazinele din Bucureşti şi din ţară.
Crealele Fortza sunt ideale pentu micul dejun, pentru că sunt îmbogăţite cu multivitamine şi fier, oferind consumatorului energie, vitalitate şi sănătate necesare organismului întreaga zi. Cerealele sunt disponibile în 3 variante: Corn Flakes Fortza simpli, în pungi de diferite gramaje: 150gr/300gr/3 kg, Corn Flakes Fortza cu miere şi Corn Flakes Fortza cu ciocolată, ambele la pungi de 150 gr.

Hehe, intr-o perioada mancam des de tot cereale Fortza la micul dejun. Habar n-aveam ca au asa o traditie in spate! 🙂