După un îndelungat litigiu, Sodiaal şi fondurile PAI au declarat în cele din urmă pe General Mills drept cumpărător al Yoplait, conform Le Figaro. Grupul american va deţine 51% din pachetul de acţiuni al companiei franceze Yoplait, dintre care 50% au fost cumpărate de la PAI, iar 1% a fost cedat de către Sodiaal, acesta din urmă devenind astfel acţionar minoritar.
Valoarea tranzacţiei se situează în jurul sumei de 800 milioane de euro, potrivit aceluiaşi cotidian. General Mills nu este străin de afacerile Yoplait, grupul fiind cel care a francizat Yoplait în SUA din 1977. SUA este cea mai mare piaţă de desfacere pentru Yoplait, depăşind chiar Franţa; volumul vânzărilor a atins numai aici 1,55 miliarde de dolari, comparativ cu cifra totală la nivel mondial, de 4 miliarde de euro.
