Evenimentul culminant dedicat de Granini în cinstea Zilei Naţionale a Fructelor are loc pe 18 şi 19 iunie în parcul Herestrău. Petrecerea fructelor din Bucureşti este ultima din seria evenimentelor organizate în Timişoara, Iaşi şi Braşov unde zeci de mii de oamenii s-au adunat pentru a celebra fructele ce le colorează viaţa zi de zi.
Granini în parteneriat cu Primăria Bucureşti aşteaptă toţi bucureştenii în Parcul Herestrău, la sfârşitul acestei săptămâni pentru două zile pline de culoare şi energie în compania celor mai iubite fructe – mere, portocale, struguri, coacăze şi multe altele.
Ziua Naţională a Fructelor a fost sărbătorită în mediul online printr-o competiţie care a inclus patru bloggeri cunoscuţi care şi-au susţinut fructul favorit. Astfel, grapefruitul, promovat de Cabral, a fost desemnat fructul preferat al blogosferei, adunând peste 3.400 de la voturi de la cititorii blogurilor. Celelate fructe incluse în concurs au fost mărul, susţinut de Adrian Hădean, strugurii preferaţi de Simona Tache şi portocala, promovată de Adrian Ciubotaru. 20 dintre cititorii lui Cabral care au votat fructul preferat vor fi invitaţi speciali la petrecerea Zilei Naţionale a Fructelor, de pe 18 iunie.
Activităţile pe care Granini le-a pregătit pentru iubitorii de fructe se întâmplă sâmbătă şi duminică de la 10 dimineaţa, până seara la ora 22. Pe lângă sărbătoarea fructelor, cei prezenţi în parcul Herestrău se vor putea bucura şi de spectacolele celor de la Teatrul Masca.
Granini a pregătit patru zone de activităţi, potrivite pentru toate vârstele. În zona de relaxare s-au pregătit cocktailuri multicolore şi cele mai delicioase salate de fructe, iar din zona târg vizitatorii pot cumpăra fructe proaspete şi sucurile Granini. Celor mici le-au fost pregătită zona pentru copii unde mascotele fructe îi aşteaptă cu diverse activităţi, jocuri pe Wii şi face-painting.
O altă atracție a evenimentelor va fi cu siguranţă zona de concerte unde energia fructelor explodează sâmbătă seara începând cu ora 18:00 împreună cu Smiley, Keo, Connect-R şi DJ Sava. Duminică de la ora 20:00 distracţia este asigurată de Andreea Bălan, DJ Sava şi Direcţia 5.
Toţi cei care vor participa la acţiunile Granini vor putea semna Petiţia Fructelor pentru şansa ca ziua de 18 iunie să devină în mod oficial ziua dedicată fructelor şi să fie un prilej de sărbătoare în fiecare an.
Pe www.ziuanationalaafructelor.ro se găsesc toate detaliile despre evenimentul din Bucureşti, precum şi poze de la sărbătorile din celelalte trei oraşe: Timişoara, Iaşi şi Braşov.
