O nouă identitate vizuală pentru lactatele românești Artesana

Artesana International, producătorii lactatelor Artesana, din Tecuci, județul Galați, anunță demararea primei campanii de reînnoire a identității vizuale, de la înființarea brandului, în urmă cu 8 ani, printr-un proiect de consultanță internațională cofinanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Artesana

Pe lângă noua identitate Artesana, proiectul vizează relansarea si repoziționarea companiei prin cercetări de piață, corporate branding, redesign-ul etichetelor, precum și definirea unei strategii integrate de trade, de brand și de produs, pentru următorii ani.

„Am demarat un proces științific de documentare și cercetare, care ne-a relevat datele despre publicul nostru și ceea ce este important în relația noastră cu consumatorii. Acesta a fost primul pas în reașezarea strategică a companiei, pe termen mediu și lung. Acum suntem pregătiți să facem saltul la nivelul următor.

Deși ne-a ridicat noi dificultăți, am reușit să mergem înainte cu planurile noastre chiar în perioada pandemiei de coronavirus. Ne-a ajutat enorm echipa de oameni profesioniști alături de care am lucrat și cărora le mulțumim foarte mult pentru efortul lor! Bineînțeles, am găsit sprijin și din partea tuturor celor care adoră produsele noastre și ei sunt cei care ne-au motivat cel mai mult” a declarat Alina Donici, Managing Partner Artesana International.

Noua identitate Artesana va fi făcută publică peste o săptămână, dată la care produsele cu noua etichetă vor fi prezente în toate lanțurile mari de retail din România

Printre puținii producători de lactate cu capital 100% românesc, istoria Artesana e o poveste de ambiție, dragoste pentru familie și un strop de patriotism, în plină armonie cu globalizarea. Inițial, rețetele adoptate și produse de Artesana erau de pură inspirație spaniolă. Chiar dacă au preluat din know-how-ul ibericilor, majoritatea produselor create și distribuite în prezent sunt cele pe care românii au ajuns să le iubească și le-au adoptat în dieta lor zilnică: lapte proaspăt de vacă și de capră, iaurturi, creme de brânză și brânzeturi maturate. Gustul, personalitatea și unicitatea lactatelor Artesana se datorează însă unor principii de nestrămutat:

  • laptele Artesana este pasteurizat la temperatură joasă, este integral, neomogenizat, cu gust diferit, în funcție de anotimpuri, și are întotdeauna un dop consistent de smântână  (caimac) la suprafață;
  • totodată, laptele nu este standardizat, asta însemnând că nu este adus la un conținut de grăsime standard;
  • Artesana lucrează separat cu fiecare lot de lapte care vine de la fiecare fermă și ambalează produsele doar în sticlă, ambalaj care poate fi reciclat la infinit.

Artesana

Cu o cifră de afaceri estimată pentru anul 2020 la 3,7 milioane de euro, brandul Artesana se află pe piața românească din august 2012, iar în retail-ul modern din august 2013. Astăzi, produsele Artesana se găsesc în peste 700 de magazine în toată țara, în majoritatea rețelelor de retail modern dar și în rețele locale sau băcănii specializate. Valoarea investițiilor de până în prezent este de peste 1,5 milioane de euro.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *