La nivelul anului 2013, consumul de dulciuri din ciocolată, în România, a fost de 1,4 kg pe an de persoană, dintre care 0,6 kg pe an de tablete de ciocolată, conform Euromonitor International. Dacă ne raportăm la consumul de 7-8 Kg pe an de persoană din tările Uniunii Europene, putem vedea potenţialul de creştere al pieţei de dulciuri de ciocolată din România.
După o perioadă de uşor declin, se estimează că piața dulciurilor de ciocolată din România va înregistra o creștere în perioada 2013-2018. Explicația acestui fenomen constă în consumul scăzut per capita faţă de alte ţări europene și în atitudinea mai încrezătoare în viitor a românilor, care va avea un impact pozitiv asupra dulciurilor de ciocolată, percepute ca delicatese.
Dulciurile de ciocolată din categoria premium au fost şi vor fi, însă, mai puțin influențate de această evoluţie, deoarece consumatorii cu venituri ridicate îsi vor menține obiceiurile de consum.
În acest context, unul dintre cei mai mari importatori de ciocolată premium din România, INTER CONECTER – Timişoara, a reuşit să-şi facă un important portofoliu de branduri de ciocolată Premium, fiind reprezentanţa în România a celor mai cunoscuţi producatori europeni de ciocolată de lux : HEILEMANN – Germania, HOFBAUER / Lindt, HAMLET- Belgia, BIP /Disney- Olanda , GUNZ – Austria , WINDEL – Germania, STELLA- Elvetia , EMOTI – Belgia , MOZART/ Mirabel- Austria , DOLFIN – Italia, WITOR`S – Italia , HEINDL – Austria , Gunthart – Germania.
De asemenea, compania INTER CONECTER va reprezenta, în curând, producătorul german FARMER`S SNACK pe piaţa românească de snacksuri premium, pe segmentul fruits&nuts.

Încă din 1936, producătorul HEILEMANN Confiserie s-a dedicat creaţiei unor delicatese din ciocolată exclusiviste, dând naştere unei tradiţii artizanale premium. HEILEMANN îmbină şi astăzi reţetele tradiţionale unice bavareze, cu un process modern de fabricaţie, fără compromisuri în calitate.
HEILEMANN a spus Nu conservanţilor, folosind doar materii prime atent selecţionate, de origine controlată, ingrediente naturale, proaspete, obţinându-se astfel o ciocolată premium cu un caracter distinctiv şi o textură fină.
Atent la detalii, HEILEMANN a transpus viaţa cotidiană în diverse teme de prezentare prin figurine de ciocolată premium unice care se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor si, în general, cunoscătorilor şi iubitorilor de ciocolată.
Gustul unic al ciocolatei HEILEMANN se regăseşte şi în diverse figurine atent detailiate:
Din gama de produse HEILEMANN nu lipsesc produsele dedicate Sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun. Pentru cel mai frumos moment al anului, Heilemann aduce în România Spiritul Sărbătorilor, în fiecare figurină de ciocolată, pentru toţi cei care îl aşteaptă pe Moş Crăciun:
Producătorul german HEILEMANN Confiserie se adresează, în primul rând, magazinelor de dulciuri/ ciocolaterii, magazinelor specializate, magazinelor online specializate şi reţelelor mari de magazine din România care dispun de spaţiu la raft dedicat produselor Premium din ciocolată: BILLA, cora, Carrefour, Auchan, Metro şi Selgros.
La începutul anului 2014, HEILEMANN şi-a inceput colaborarea în România, prin intermediul companiei INTER CONECTER, cu lantul de magazine Mega Image, a cărui standarde de calitate sunt compatibile cu filozofia şi eleganţa ciocolatei Heilemann.
Întreaga gamă de produse HEILEMANN se poate vedea în cataloagele 2014 de mai jos:
CATALOG produse HEILMANN CHRISTMAS
Contact INTER CONECTER – Timişoara: Daniel Preunca, Director de Marketing -Tel: 0723.171.474.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.





















Suntem in urma cu consumul de ciocolata de asta orice jucator nou pe piata poate sa schimbe situatia.
Pingback: INTER CONECTER aduce pe piața din România ciocolată vieneză de lux Hofbauer, o marcă Lindt & Sprüngli (P)