Tuborg România (URBB – United Romanian Breweries Bereprod), unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală, tocmai a relansat berea Skol, cu o nouă formulă de produs, cu o nouă identitate vizuală și cu o gamă de ambalaje cu elemente inovatoare. Despre atuurile brandului Skol, ce s-a schimbat la berea Skol, despre campania de comunicare inedită, care însoțește noua poziționare a brandului și despre piața locală de bere, în general, am stat de vorbă cu Paul Markovits, Vice Președinte Marketing, URBB.
Skol, un brand internațional creat în anul 1964, este în prezent licențiat, produs și distribuit în mai mult de 20 de țări. Brandul Skol este aproape sinonim cu istoria recentă a berii în România, putând fi savurată în România începând cu anul 1999.
Skol este un brand situat la mijlocul scalei de preț, într-un segment de piață semnificativ, accesibil pentru aproximativ 80% dintre consumatori.
Legat de noul Skol, putem spune că este un produs special conceput pentru segmentul majoritar al consumatorilor de bere, reprezentat de barbați. Conform cercetărilor realizate de Tuborg România (URBB), bărbatul român consumator de bere prețuieste cel mai mult senzația de răcorire și contextele de destindere pe care produsul le oferă.
Care sunt atuurile brandului Skol? Ce îl face diferit?
Ne-am dorit ca noul Skol să fie un brand modern, actual și viguros, pentru că este un brand important și suntem hotărâți să-i fructificăm potențialul. Odată cu relansarea, am revăzut și refăcut întreaga construcție de brand. Ne-am bazat pe cercetări de consumator care au arătat că am devansat produsele competitoare din segment, oferind un lichid pe gustul consumatorilor.
Ambalajul are un design nou. Am centrat eticheta pe protagonistul nostru, consumatorul. Am adăugat ambalajului elemente de inovație menite să îmbunătățească experiența de consum a acestuia: senzor de răcire pe doze. În plus, am adăugat un cod QR pe toate ambalajele, cu trimitere la conținut umoristic.
Nu în ultimul rând, avem și o campanie nouă de comunicare cu ambasadori de brand foarte îndrăgiti, inspirată din viața reală a consumatorilor.
Care este obiectivul relansării? Ce s-a schimbat la berea Skol?
Într-o lume în continuă schimbare și evoluție, credem că orice brand își dorește să rămână actual și, în funcție de natura categoriei în care joacă, este obligat să se reinventeze cel puțin o dată la cinci – șapte ani.
Totul a fost actualizat. Am revăzut și refăcut întreaga construcție de brand: poziționare, produs și comunicare. Am plecat în mod firesc de la înțelegerea targetului, pentru care am creat o bere nouă, cu scopul declarat de a-i câștiga preferința.
Noua rețetă Skol are un conținut de alcool de 5% și a fost dezvoltată în colaborare cu specialiștii din Danemarca, cu trei tipuri de malț și hamei special de aromă. Schimbările la nivel de ambalaj implică adoptarea noii identități vizuale și lărgirea gamei cu noile sticle nereturnabile de 0.33l si 0.75l. Astfel, pe lângă sticlele nereturnabile de 0.33l si 0.75l, produsul este disponibil și la sticle returnabile de 0.5l, la doză de 0.5l prevăzută cu folia de protecție din aluminiu, precum și la ambalaje PET de 1l, respectiv 2.5l.
În plus, dozelor de bere Skol le-a fost adăugat un senzor termic ce măsoară temperatura optimă de consum. Acest senzor este inițial galben și se colorează în verde atunci când berea a ajuns la temperatura recomandată pentru consum.
Noul design oferă o prezență reechilibrată între roșu și verde, la care se adaugă un model de ace de gheață, pentru a accentua senzația de răcorire.
Berea Skol filtrată la rece
Noul Skol Original este o bere pasteurizată, pasteurizarea berii fiind ultima etapă care se realizează în fluxul de producție înainte de îmbuteliere. Filtrarea la rece este o etapă intermediară în cadrul procesului de producție, etapă ce are loc în instalații speciale, pentru ca la final să obținem o bere limpede, cristalină.
Campania de comunicare“Skol răcorește bărbatul!”
Noul slogan al brand-ului „Skol răcorește bărbatul!” exprimă un beneficiu funcțional, răcorirea propriu-zisă, dar mai ales un beneficiu emoțional, îmbunătățirea stării de spirit a bărbaților cu umor.
Suntem foarte mândri de campania de comunicare, pentru că am reușit să creăm un ecosistem agenție de creație – regizor – actori – client capabil să surprindă și să redea în mod firesc noua personalitate a brandului.
Noua campanie de comunicare este construită pe dialogul dintre naș și fin, evoluând în timp.
Skol este berea care se adresează bărbatului, iar răcorirea acestuia trebuie înțeleasă atât ca un beneficiu rațional (reducerea temperaturii corpului și instalarea senzației de răcorire), dar și ca un beneficiu emoțional. Noul Skol reușește ambele lucruri: să răcorească bărbatul și să-l facă să se simtă bine, cu ajutorul umorului.
Ce s-a schimbat în piața de bere locală? Ce așteptări au consumatorii români de bere?
Piața de bere este una dintre cele mai dinamice piețe din categoria produselor de larg consum. În ultimii zece ani am asistat la creșterea și apoi stabilizarea unui segment de PET undeva pe la jumătatea pieței, vizând segmentele de beri mai accesibile, dar am asistat și la un trend de premiumizare și sofisticare a gusturilor consumatorilor în partea de premium și superpremium.
Potențialul de creștere al pieței va fi în strânsă legătură cu evoluția standardului de viață din România și se va manifesta diferențiat pe segmente de preț.
Consumatorii se așteaptă la calitate, inovație și autenticitate. Ultimele cercetări arată o performanță excelentă pentru majoritatea indicatorilor de reputație, cu rezultate foarte bune în special la indicatorii legați de autenticitate și calitate, precum și la cei referitori la gust și varietate.
Ce adaptări eficiente ați făcut în companie, în contextul actual?
În mod firesc am regândit ponderea activărilor brandurilor spre canalele de desfacere căutate în această perioadă de către consumatori. Eficiența este întotdeauna o sursă de avantaj competitiv. Ca atare, într-o piață foarte competitivă, am apelat la toate pârghiile, punând accent pe creativitate și viteza de reacție.
Avem o lecție de învățat din această perioadă?
Am reînvățat o lecție mai veche într-o formă nouă: să ne adaptăm continuu nevoilor consumatorilor pentru calitate, inovație și valoare adăugată. Brandurile care câștigă vor trebui întotdeauna să demonstreze empatie, curaj și creativitate.
Tuborg România (URBB – United Romanian Breweries Bereprod)
URBB este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție Greenfield. URBB oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate, printr-un portofoliu format din mărci internaționale și românești.
În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Tuborg 0.0%, Carlsberg, Carlsberg 0.0%, SKOL Original, SKOL Nepasteurizat, Holsten Premium, Holsten Weizen, Holsten Radler, Holsten Pilsner, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner Hefe Weissbier, Weihenstephaner Vitus, Grimbergen Ambreé, Grimbergen Blanche, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, Bucur – bere de bulevard, cidrul premium Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare

Am participat la toate concursurile Tibor SI n-am câștigat NIMIC MA face sa cred ca, E VRAJALA DAR imi place berea Tibor SI O SA consum în continuare