Crama La Salina, parte din grupul ISSA Estate, anunță o nouă performanță pe scena internațională a vinului: ISSA Pinot Noir Rosé 2025 a fost distins cu două dintre cele mai importante premii în cadrul Concours Mondial de Bruxelles 2026.
Vinul produs de Crama La Salina a fost desemnat „Rosé Wines Revelation Romania 2026″ – o distincție exclusivă care îl plasează printre cele mai bune cinci roséuri recunoscute la nivel mondial, în cadrul uneia dintre cele mai riguroase competiții internaționale de vin.
Dintr-un total de aproximativ 1100 de vinuri rosé participante, doar 5 au fost desemnate „Revelation”, ISSA Pinot Noir Rosé fiind unul dintre acestea, alături de vinuri din Franța, Spania, Italia și Portugalia.
ISSA Pinot Noir Rosé 2025 a primit totodată Marea Medalie de Aur (Grand Gold Medal 2026) – cea mai înaltă distincție acordată în competiție, rezervată unui număr limitat de vinuri care ating cele mai ridicate standarde de evaluare. ISSA Pinot Noir Rosé 2025 este singurul vin din România care a obținut această medalie în cadrul ediției din acest an.
Competiția, desfășurată în martie 2026, în Cirò, Italia, a reunit peste 1100 de vinuri rosé din aproximativ 30 de țări, evaluate în degustare „în orb” de un juriu internațional, o metodologie care garantează obiectivitatea rezultatelor.
„Premiile acestea confirmă direcția în care mergem de câțiva ani: atenție la detaliu și o preocupare constantă pentru a reda cât mai fidel caracterul terroir-ului. Faptul că un rosé din România ajunge să fie recunoscut la acest nivel, într-o competiție atât de riguroasă, ne arată că suntem pe drumul corect. Dincolo de distincții, pentru noi contează că vinurile ISSA încep să fie înțelese și apreciate exact așa cum le gândim.” declară Ovidiu Maxim, Chief Winemaker, Crama La Salina.
Această recunoaștere confirmă poziția Cramei La Salina în segmentul vinurilor premium și vine la doar doi ani după un alt succes important: în 2024, ISSA Chardonnay Barrique 2022 a fost desemnat „International White Wine Revelation”, obținând, de asemenea, Marea Medalie de Aur în cadrul aceluiași concurs.
„Este o validare importantă, nu doar pentru brandul ISSA, ci și pentru felul în care este perceput astăzi vinul românesc. Faptul că România apare astăzi pe podiumul mondial al roséului, alături de țări cu tradiție viticolă îndelungată, spune ceva important despre ce poate produce această țară. Și despre consecvența cu care construiește Crama La Salina, prin vinurile ISSA„, a declarat Adina Calfa, CEO ISSA Estate.
Concours Mondial de Bruxelles este una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale dedicate vinului, reunind anual mii de probe evaluate în blind de experți din întreaga lume.
Vinurile premiate ISSA se pot achiziționa online de pe diferite platforme și fizic de la marii retaileri (ISSA Sauvignon Blanc 2025, ISSA Rhein Riesling 2025). Vinurile ISSA Sauvignon Blanc Barrique Experience 2024, ISSA SERENUS Fetească Albă 2023, ISSA NOSTRUM Chardonnay Barrique 2024 pot fi savurate și exclusiv în hoteluri și restaurante.
Crama La Salina
Crama La Salina, parte din grupul ISSA Estate, este situată pe Dealurile Durgăului, în cadrul Domeniului ISSA, în apropierea Salinei Turda. Aceasta readuce în prim-plan tradiția viticolă a județului Cluj printr-un amplu proiect vitivinicol și de enoturism.
Este singura cramă din județul Cluj, plantația de viță de vie de pe Dealurile Durgăului fiind revitalizată începând cu 2011, odată cu construirea noii cramei, prin integrarea unor tehnologii moderne de vinificație. Viile se întind pe 41 de hectare de soluri argilo-calcaroase, iar vinurile produse aici poartă Indicația Geografică Protejată „Dealurile Transilvaniei”.
Crama produce vinuri albe, roșii, rosé și spumante și a obținut peste 70 de premii naționale și internaționale în cei 12 ani de existență. În 2024, ISSA Chardonnay Barrique 2022 a fost desemnat „International White Wine Revelation” la Concours Mondial de Bruxelles, primind Marea Medalie de Aur ca vin alb cu cel mai mare punctaj al competiției.
ISSA Estate
ISSA Estate este un grup de companii multi-industrie care dezvoltă și operează un ecosistem integrat, structurat pe patru verticale strategice: real estate, ospitalitate, vitivinicol și ecvestru.
Portofoliul ISSA Estate include active și proiecte imobiliare, Crama La Salina, cu activități de producție și distribuție de vin, precum și o verticală ecvestră dedicată, care integrează infrastructură specializată, activități ecvestre și servicii conexe.
Totodată, ISSA Estate cuprinde Domeniul ISSA, linia de business a Grupului din sectorul ospitalității de lux, care integrează brandurile ISSA Resort, ISSA Village, ISSA Vineyard și ISSA Garden. Domeniul oferă unități de cazare care acomodează peste 300 de persoane, trei restaurante & pub, spa & wellness, două terenuri de padel, trei săli de conferințe și două săli de evenimente, fiecare cu o capacitate de până la 800 de persoane. Infrastructura este completată de un manej interior, utilizat preponderent pentru evenimente și experiențe de tip leisure, precum și de un manej exterior, destinat atât activităților ecvestre specializate, cât și organizării de evenimente de profil, inclusiv competiții.
Prin portofoliul său integrat, ISSA Estate urmărește să dezvolte ecosisteme funcționale care se susțin reciproc, generând valoare sustenabilă atât pentru clienți, cât și pentru comunitățile locale.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare


