James Simmons este noul Managing Director Unilever South Central Europe, începând cu 1 septembrie 2017.
Înainte de această numire, James Simmons a condus operaţiunile Unilever în Insulele Caraibe, o regiune ce curpinde 20 de piete, inclusiv haiti si Cuba.
James Simmons are o experiență de 19 ani în companie, în marketing și vânzări. În perioada 2009 – 2014, a fost Vice President Customer Development pentru businessul din Marea Britanie, una dintre piețele cheie pentru compania Unilever.
Unilever este una dintre cele mai importante companii de pe piața de retail din Romania și este prezentă pe piața românească din 1995. De atunci, Unilever a investit aproape 125 milioane euro, fiind unul dintre cei mai importanți investitori din România.
Portofoliul de mărci pe care compania le comercializează pe cele două mari piețe pe care este prezent – produse de îngrijire casnică și personală, produse alimentare – include mărci puternice, precum Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Rexona, Axe, Clear, Signal, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Napoca, Lipton. Printre aceste mărci, compania îi ajută pe oameni să se simta bine, să arate bine și să ia ce e mai bun din viață.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
