Klintensiv, jucător consacrat în piața dezinfectanților din România, are planuri ambițioase pentru 2021. Producătorul român se va concentra în acest an pe inovație în categorie, pe creșterea vizibilității în retail și pe consolidarea poziției de lider în furnizarea dezinfectanților pentru spitalele și instituțiile din România.
Piața dezinfectanților este reglementată la nivel european și local, iar în 2020 numărul companiilor care au vândut produse în această categorie s-a mărit considerabil.
În România, dezinfectanții au nevoie de avizul Comisiei Naționale a Produselor Biocide pentru a putea fi comercializați, însă anul 2020 a adus pe piață și produse neconforme și periculoase.
Piața dezinfectantilor s-a extins exponențial în ceea ce privește numărul produselor existente la raft, chiar dacă unele branduri vând doar produse igenizante, nu dezinfectante cu efect virucid, adică eficente în lupta împotriva virusurilor inclusiv împotriva Coronavirus.
În anul 2020, categoria de dezinfectanți a înregistrat creșteri spectaculoase față de anii anteriori, în contextul interesului sporit pentru dezinfectare și igienă atât în rândul consumatorilor casnici, dar și în sectorul medical, în birouri, în spațiile comerciale și în HoReCa.
Provocările din perioada pandemiei
Klintensiv, unul dintre cei mai importanți jucători din piața dezinfectantilor din România, oferă încă din 2011 produse profesionale de curățenie, produse de îngrijire personală și dezinfectanți pentru unitățile sanitare, retail, HoReCa, industria alimentară și clădirile de birouri.
„Prin brandul Klintensiv compania a luptat pentru combaterea Covid-19 încă de la începutul pandemiei, furnizând cu prioritate dezinfectanți și produse de curățenie pentru spitalele din România și afacerile care au rămas active în acea perioadă.
Rămânând fidel valorilor sale, Klintensiv a luat măsuri astfel încât să poată onora cererea crescută de dezinfectanți în perioada pe care o traversăm: extinderea facilităților de producție, pentru a putea onora solicitările spitalelor, angajarea de personal suplimentar, soluții logistice pentru a putea livra comenzile la timp și eforturi susținute pentru a procura în timp util materiile prime,” a declarat Marcela Cioban, Director Marketing Klintensiv.
Klintensiv: portofoliu de produse și acoperire în retail
Klintensiv produce dezinfectanți în România de 9 ani, cu un portofoliul de 80 de produse, care s-a dezvoltat în fiecare an luând în calcul trendurile internaționale, nevoia spitalelor din România și inovațiile echipei proprii de cercetare și dezvoltare produse noi.
„Pandemia a venit cu presiune, atât din partea clienților B2B cât și B2C, pe capacitatea de producție și distribuție a unui portofoliu existent, care acoperă toate segmentele: dezinfectanți pentru mâini și tegumente, suprafețe și pavimente, echipamente și instrumentar și microaerofloră.
Noutatea pentru noi în acest an de pandemie a fost să oferim și consumatorului casnic produse care înglobează expertiza noastră de 9 ani printr-o prezență crescută la rafturile magazinelor din retailul modern, în comerțul tradițional, dar și în online,” a completat Marcela Cioban.
Pandemia a schimbat obiceiurile de consum – principalul driver de creștere a categoriei în 2020
„Observăm în piața de dezinfectanți o aglomerare de branduri, atât locale cât și internaționale. În categorie, sunt jucători consacrați și branduri cunoscute de dinainte de panedmie, jucători noi cu branduri cunoscute în alte categorii, care și-au extins portofoliul și cu dezinfectanți, dar și produse Private Label.
Valorificând oportunitatea de business generată de pandemie, vânzările au înregistrat în toate canalele volume și valori considerabile, chiar și pentru produse care sunt doar igienizante și nu dezinfectante.
Considerăm că pandemia a adus o schimbare în obiceiurile de consum atât în rândul instituțiilor medicale, spațiilor comune de lucru, dar și în rândul consumatorilor casnici, care vor deveni permanente în anii următori.
Consumatorii sunt și vor deveni mai informați privind calitatea și proprietățile produselor ceea ce va influența și tipul produselor disponibile pe piață. Produsele dezinfectante sunt în prezent asimilate la rafturile din magazine categoriei de curățenie, în cadrul căreia și-au mărit ponderea în ultimul an, atât Private Label cât și branduri consacrate.” a declarat Marcela Cioban.
În 2021, creșterea categoriei de dezinfectanți are la bază inovația și avizarea virucidă a produselor
„Dacă în 2020 a fost suficient doar să fii prezent la raft ca să vinzi, anul 2021 vine cu un consumator mai informat și o cerere diminuată de produse dezinfectante.
Anticipăm o creștere a categoriei în contextul unui cadru legislativ care să permită doar vânzarea produselor avizate și pentru brandurile care se angajează să comunice în direcția informării și educării consumatorului și care inovează în categorie,” a concluzionat Marcela Cioban.
Inovații și creșteri pentru Klintensiv în 2021
În anul 2021, Klintensiv își propune să fie mult mai prezent și mai vizibil în retail, atât online cât și offline, cu produse inovative care înglobează expertiză de jucător consacrat în piață și să rămână alegerea principală în rândul instituțiilor și spitalelor din România.
Klintensiv recomandă ca înainte de a achiziționa un dezinfectant să fim atenți ca produsul să aibă avizul Ministerului Sănătății trecut pe etichetă, pictogramele specifice pentru avertizarea cu privire la toxicitate și inflamabilitate, să fie, de asemenea, prezente pe ambalaj.
Contact: www.klintensiv.com, telefon: +40 722 312 678.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare
