Kraft Foods raportează o creștere puternică în al patrulea trimestru

Kraft Foods a prezentat astăzi rezultatele financiare obţinute în decursul anului trecut şi de-a lungul celui de-al patrulea trimestru al lui 2010, care au fost impulsionate în principal de puternicul volum al câştigurilor înregistrate în fiecare regiune.

„Am obţinut rezultate financiare pozitive în 2010 şi am terminat anul cu un avânt puternic”, a declarat Irene Rosenfeld, preşedinte şi CEO. „Realizăm importanţa beneficiilor investiţiilor puternice în brandurile noastre, productivitatea fluidă şi gestionarea organizată a numerarului, în timp ce facem progrese în a capta sinergiile rezultate din achiziţia Cadbury.”

Veniturile nete în al patrulea trimestru au crescut cu 30% până la 13,8 miliarde de dolari, incluzând un punct de impact de 26,2% în urma achiziţionării Cadbury, dar şi scăderi de 2,6%, ca rezultat al schimbului valutar, şi 0,1% în urma cesiunilor. Veniturile nete combinate organic au crescut cu 5,7%, incluzând un impact favorabil de 1% în urma schimbării calendarului contabil pentru anumite operaţiuni din Asia Pacifică şi America Latină. Veniturile nete de bază ale afacerilor Kraft Foods au crescut cu 6,5%, favorizate de un volum de 4,6% şi de 1,9% obţinut din schimbarea preţurilor. Creşterea volumului a beneficiat de 1,2% din impactul favorabil al schimbărilor din calendarul contabil. Veniturile nete ale Cadbury au crescut cu 2,2%. Acţiunile întreprinse în timpul celui de-al patrulea trimestru în vederea normalizării stocurilor comerciale ale Cadbury au înregistrat o creştere temperată de 0,6%.

Marja profitului operaţional a fost de 9%, cu 240 puncte de bază mai mică decât în anul precedent, favorizată de 230 de puncte de bază generate de Programul de Integrare şi costurile legate de achiziţie. Excluzând aceste costuri, marjele operaţionale au fost, în esenţă, plate ca preţuri ridicate, precum şi marketingul şi eficienţa au compensat impactul inflaţiei costurilor de producţie.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,865 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Producatori » Kraft Foods raportează o creștere puternică în al patrulea trimestru
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: