Lansarea Kozel, cea mai ŢAPănă lansare a anului

Kozel, noul brand de bere din portofoliul Ursus Breweries, s-a lansat oficial pe piața din România. Și nu oricum, ci printr-un țap gigantic de lemn, vizibil de la 2 kilometri distanță și înalt cât un bloc de 4 etaje, în interiorul căruia a fost construit un bar special. Lansarea a fost completată de un amplu eveniment intern și este urmată de o campanie remarcabilă în off trade. Numitorul comun este, bineînțeles, Kozel, care, by the way, se traduce în limba română țap, acesta fiind simbolul celei mai iubite beri din Cehia.

Kozel

„Sunt extrem de mândru de această lansare, care este, totodată, cea mai mare lansare a unui brand de bere din portofoliul Ursus Breweries. Este un exemplu de colaborare între toate echipele implicate: Kozel, Highlight Agency, Highlight PR, Cheil Centrade și Media Investment. Kozel este despre bucuria pe care o răspândim atunci când suntem alături de cei dragi, sentiment pe care am încercat să-l transmitem tuturor cu ajutorul acestei lansări”, a declarat Victor Teioșanu, Head of Premium & Global Brands al Ursus Breweries.

Provocarea a fost primită cu țapăn entuziasm de grupul Highlight, din care fac parte Highlight Agency, specializată în evenimente și activări de brand, comunicare trade, concepte creative și producție publicitară și Highlight PR, cu expertiză în media relations, campanii cu influenceri, comunicare de brand și corporate.

WhaŢap, Romania?!

Structura îndrăzneață de lemn, de 15 metri înălțime, a fost realizată de Highlight Agency, iar construcția face parte dintr-o strategie amplă de acțiuni de BTL care sunt planificate pentru perioada lansării noului brand.

Timp de o săptămână, consumatorii au putut descoperi țapul gigantic ridicat pe platoul centrului comercial Băneasa, degusta berea Kozel și experimenta ritualurile unice de servire la barurile special gândite pentru această lansare.

“Construcția a presupus o mobilizare mare de forțe, multe provocări de natură tehnică și luni de pregătire pentru realizarea unei astfel de activări. Ne bucurăm că am putut fi parte creativă şi activă în acest proiect curajos și inedit, ce a adus cu el multe satisfacții pentru toată echipa”, a declarat Ionuţ Curtean, Managing Partner Highlight Agency.

Evenimentul de lansare Kozel

Pentru a face cunoscută lansarea pe piața locală, Highlight PR a organizat un eveniment de lansare cu bere la țap, dedicat exclusiv presei și influencerilor, cu scopul de a genera buzz, momente memorabile și online awareness pentru noul brand din portofoliul Ursus Breweries.

Și ce poate fi mai țapăn decât să mixezi muzica de fanfară cu dansurile contemporane și tradițiile cehe?! Poate doar fapul că toți cei prezenți la lansare au putut să deguste în premieră cele două tipuri de bere: Kozel Premium Lager și Kozel Dark, să se bucure de cele patru ritualuri de servire unice (dintre care unul cu scorțișoară!) și să viziteze barul din interiorul țapului.

“Felul în care este realizată lansarea unui nou brand este cartea de vizită care introduce în perioada următoare produsul în mintea consumatorilor. Dacă brandul reușește să ofere o experiență unică, ieșind din tipare, atunci te poți declara mulțumit de rezultatele obținute”, a adăugat Oana Radu, Managing Partner Highlight PR.

Din partea KOZEL

Iulia Andreșoiu – Vice President Marketing

Victor Teioșanu – Head of Premium & Global Brands

Cătălin Cîrstea – Senior Brand Manager

Vanda Clain – Brand Manager

Valentina Nica – Junior Brand Manager

Victor Popa – Head of Integrated Communications

Doinița Roman – Media Manager

Carmen Grigoraș – Digital Manager

Ramona Cristea – Marketing Events Executive

Magda Laită – Executive Assistant Marketing & Sales

Lidia Maria Groșan – External Communication Manager

Oana Mateescu – Public Affairs & External Relations Senior Manager

Robert Uzună – Vice President Corporate Affairs

Din partea HIGHLIGHT AGENCY

Ionuț Curtean – Managing Partner

Ana Ailenei – Client Service Director

Alexandru Petrea – BTL Manager

Alina Samoilă – Senior Account Manager

Doru Candit –  Account Manager

Alexandru Bălan – Account Manager

Alexandra Bordeianu – HR Manager

Cristian Olteanu – Production Manager

Benedict Dumitrescu – Creative Director

Claudia Dumitrescu – Senior Art Director

Sebastian Pâslaru – Graphic Designer

Abigél Török – Graphic Designer

Vlad Rus – 3D Designer

Adina Fartuşnic – Copywriter

Din partea HIGHLIGHT PR

Oana Radu – Managing Partner

Diana Vuței – PR Manager

Andreea Preda – PR Executive

Din partea CHEIL CENTRADE

Mihai Gongu – Executive Creative Director

Denisa Armașu – Group Creative Director

Radu Rebei – Senior Art Director

Claudiu Miu – Copywriter

Miruna Baias – Head of Strategy

Adrian Ghiță – Lead Designer

Iulia Voinea – Senior Account Manager

Ana Maria Rădulescu – Senior Account Manager

Maria-Cristina Trepcea – Group Account Director

Carmen Miruță – Chief Integration Officer

Mihaela Iamandi –Traffic Manager

Dan Butoi – DTP

Monica Garbur – AV Producer

Alexandru Secula, AV Producer

Din partea MEDIA INVESTMENT

Virginia Nuțuloiu – Media Director

Dora Parfene –Media Manager

Zoltan Barti – Digital Media Manager

Corina Zamfir – Digital Media Specialist

Mihaela Pricop – Media Planner:

Alin Păunescu – OOH Media Planner


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

exporetail2022

Un comentariu la „Lansarea Kozel, cea mai ŢAPănă lansare a anului”

  1. Pingback: Lansarea anului: Noua bere Kozel - FoodBiz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *