Lansări de produse: berea belgiană Affligem, Cappy Pulpy cu bucăți de fructe și Pepsi – ediție limitată (P)

Heineken aduce în România berea belgiană Affligem

Affligem-doubleAffligem, berea belgiană certificată de abație, obținută prin dublă fermentație, cu o tradiție de 1.000 de ani (una dintre ultimele 22 de beri de acest tip existente în lume), este acum disponibilă în România, prin intermediul Heineken.

Fiind relevantă pentru gusturile și stilurile de viață contemporane, Affligem se adresează acelora care caută un gust excepțional pe care să îl savureze într-un moment de relaxare.

Această bere are o calitate atemporală, dincolo de tendințe și de modă. Affligem este extrem de apreciată de către iubitorii de bere, oferind o selecție de sortimente care reflectă extraordinara moștenire, autenticitatea și calitatea desăvârșită a berii belgiene.

Affligem este disponibilă în două variante care acoperă o varietate de preferințe și ocazii de consum: Affligem Blondă și Affligem Double. Produsul este îmbuteliat în sticle de 0.3 litri și va fi disponibil în locații premium din toată țara, din rețeaua retail și horeca.

Berea Affligem a fost creată în anul 1074 de șase cavaleri care și-au schimbat armurile cu robele călugărești, dedicându-și viața însușirii artei meșteșugărești a fabricării berii și a obținerii unui gust unic. Berea Affligem păstrează rețeta originală‚ Formula Antiqua Renovata.

O trăsătură distinctă berii Affligem este dubla fermentație: în fiecare sticlă de bere se adaugă un tip special de drojdie, care aduce gustului berii un plus de maturitate, complexitate și distincție.

Coca-Cola România lansează Cappy Pulpy cu bucăți de fructe

Cappy Pulpy cu bucati de fructeCoca-Cola România a introdus pe piață o nouă generație de băuturi răcoritoare necarbogazoase din sucuri de fructe: Cappy Pulpy cu bucăți de fructe! Noul produs este disponibil pe rafturile magazinelor din România în două variante: Piersici și Multifruct, fiecare în ambalaj de 330 ml și 1,5 l.

Ambele variante sunt produse la fabrica de îmbuteliere de la Ploiești a Coca-Cola HBC România, pe o linie aseptică de ultimă generație. Tehnologia unică în România permite păstrarea și introducerea în sticlă a bucăților de fruct, fără să fie zdrobite, astfel că acestea își mențin savoarea și gustul răcoritor. În plus, datorită utilizării unui sistem aseptic, Cappy Pulpy cu bucăți de fructe nu conține conservanți adăugați.

Cappy Pulpy cu bucăți de fructe în varianta Piersică conține piure de piersică din concentrat (min 18%) și bucăți de piersică (min 2%), în timp ce varianta Multifruct conține sucuri și piure de fructe din concentrat: piersică 8,8%, portocale 1,8%, ananas 0,2%, piure de mere (2,9%) și bucăți de piersică (2%).

Pentru a profita din plin de noul gust Cappy Pulpy cu bucăți de fructe, Cappy a introdus ritualul de consum Agiți – Bei – Mesteci, oferindu-le astfel consumatorilor o experiență cu adevărat unică.

Messi, Luiz, van Persie și Ramos – starurile celei mai noi ediții limitate Pepsi

Doza Pepsi Leo MessiCa parte a campaniei globale Pepsi Football 2014, superstarurile fotbalului mondial își împrumută imaginea pentru cea mai nouă ediție limitată de doze Pepsi, celebrând astfel entuziasmul fanilor pentru sportul rege.

Începând cu această lună, fanii din România vor putea achiziționa produse Pepsi pe ale căror ambalaje îi vor regăsi pe câștigătorul a patru titluri „Fifa World Player of the Year”, Leo Messi, apărătorul brazilian David Luiz, prolificul goal-getter Robin van Persie și internaționalul spaniol Sergio Ramos.

Alături de Messi, Luiz, van Persie și Ramos, alți doi fotbaliști internaționali de renume, Wilshere și Agüero, completează echipa de superstaruri Pepsi ce va putea fi admirată în execuții outdoor spectaculoase.

În plus, noul spot TV Pepsi, „Simte ritmul fotbalului”, dă startul unei noi promoții. Fanii Pepsi din România au ocazia să simtă ritmul fotbalului în campania promoțională ce îi invită să se bucure de experiența braziliană. Ei pot câștiga pe loc milioane de doze în ediție limitată Pepsi Ginga, noul gust Pepsi inspirat din cultura și aromele Braziliei. În urma tragerilor la sorți, toți cei înscriși la promoție pot câștiga premii pe oră (fileuri de fotbal), pe zi (mingi de fotbal semnate de Gheorghe Hagi) și pe săptămână (mese de fussball). Pentru marele premiu, Pepsi a pus în joc o excursie la Carnavalul de la Rio din 2015.

Regulamentul oficial al campaniei și mai multe informații sunt disponibile pe http://promotie.pepsi.ro.

retail-FMCG

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,957 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Lansari produse » Lansări de produse: berea belgiană Affligem, Cappy Pulpy cu bucăți de fructe și Pepsi – ediție limitată (P)
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: