Aflat la a opta ediție, programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din știință” sprijină comunitatea științifică locală prin acordarea a patru burse pentru tinere cercetătoare din aria Științelor Vieții și a Știintelor Fizice.
Ediția 2017 se deschide mâine, 15 februarie, iar tinerele cercetătoare își pot depune candidatura pe site-ul competiției www.forwomeninscience.com. Valoarea unei burse este de 42.000 lei.
”Prin programul L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă” punem frumusețea în slujba unei vieți mai bune. Le oferim tinerelor din cercetare posibilitatea de a își continua proiectele care pot genera idei, produse, procese revoluționare, care să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții tuturor. Credem cu tărie că lumea are nevoie de cercetare, iar cercetarea are nevoie de femei”, a declarat Gilles Antoine, Country general Manager L’Oréal România.
Programul de burse naţionale L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă” se desfăşoară în perioada februarie – mai 2017 și se adresează cercetătoarelor din România cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei instituţii acreditate de învăţământ superior din ţară.
Dosarele de aplicaţie se depun pe platforma proiectului (www.forwomeninscience.com/en/fellowships) începând de pe data de 15 februarie, până la data de 15 aprilie 2017 inclusiv şi urmează a fi evaluate de un juriu format din din cercetători de renume din cadrul comunității științifice locale.
Fiecare bursă va constitui sursa de finanţare a unui proiect de cercetare derulat timp de zece luni, în cadrul unei instituţii de cercetare din România. Proiectele selectate vor fi anunţate în luna mai 2017.
Programul L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă”, a fost lansat în România în 2010, iar în cadrul lui au fost acordate până acum 13 burse a cate 42.000 lei fiecare, pentru tinere cercetătoare din aria Științelor Vieții și a Știintelor Fizice.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
