Mars investeşte 1 miliard de dolari într-un viitor durabil

Mars, producătorul mondial de dulciuri şi mâncare pentru animale, a marcat o etapă importantă în septembrie anul trecut, când a anunţat “Planul durabil pentru o generaţie”.

MarsScopul acestui plan este de a aborda ameninţările imediate cu care se confruntă mediul de afaceri şi societatea în care acţionează, cum ar fi:  schimbările de climă, sărăcia în lanțurile de aprovizionare și deficitul de resurse. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, compania atrage atenţia asupra importanţei reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, subliniind obiectivele Mars  – atât cele îndeplinite, cât şi cele care urmează să fie duse la îndeplinire.

Mars, o afacere de familie fondată în 1911, a anunţat o investiţie de aproximativ 1 miliard de dolari – numită “Planul durabil pentru o generaţie” – în septembrie 2017, care cuprinde câteva ambiţii cuprinzătoare potrivit “Obiectivelor ONU pentru Dezvoltare Durabilă”. Principalele direcţii de acţiune ale planului includ reducerea impactului de mediu, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru un million de oameni din lanţul de producţie şi sprijinirea a miliarde de oameni şi a animalelor lor de companie să ducă o viaţă mai sănătoasă şi mai fericită, cu ajutorul ştiinţei, inovaţiei şi marketingului.

“Trebuie să continuăm ceea ce am început”

Deşi planul durabil al Mars a fost lansat anul trecut, compania a început deja să-şi atingă obiectivele în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră: a obţinut o reducere de 25% a emisiilor de gaze cu efect de seră din operaţiunile directe în comparaţie cu 2015, ceea ce înseamnă că a înregistrat o reducere de aproape o treime din 2007.

“Emisiile de gaze cu efect de seră au modificat compoziţia atmosferei şi a climei. În întreaga lume, oamenii încep să simtă efectele. Pentru a face paşi importanţi, experţii noştri au analizat datele ştiinţifice cele mai relevante. Date care ne spun că, la nivel global, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să fie – în lanţul nostru de producţie – de 27% până în 2025 şi de 67% până în 2050, în comparaţie cu nivelul înregistrat în 2015, pentru a ne face datoria în misiunea de a menţine planeta sub pragul de încălzire de +2 grade Celsius”, a declarat Zuzana Lošáková, Corporate Affairs Director la Mars Multisales CE.

“Suntem foarte mândri de rezultatele deja obţinute de noi, ca grup, şi în întreg lanţul de producţie, dar trebuie să continuăm ceea ce am început şi să îndeplinim obiectivele ambiţioase pe care ni le-am stabilit pentru protejarea mediului înconjurător”, a adăugat Zuzana Lošáková.

Calea spre Zero

Pentru a-şi îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Mars operează două mori de vânt importante: Mesquite Creek Wind Farm, din Texas, dată în funcţiune la începutul lui 2015 şi Moy Wind Farm, din Scoţia.

Facilitatea din Scoţia, achiziţionată în mai 2016, contribuie semnificativ la eforturile Mars de a elimina folosirea combustibililor fosili şi a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu ajutorul celor 20 de turbine şi cu o capacitate de 125.000 megawaţi/oră. Produce suficientă energie pentru a asigura toate operaţiunile Mars din Marea Britanie, inclusiv fabrici şi birouri, sau pentru a produce 1,8 miliarde de pungi de Whiskas. Moara de vânt din Texas acoperă deja 100% operaţiunile Mars din SUA.

Mars foloseşte deja sau achiziţionează energie regenerabilă pentru a-şi asigura toate operaţiunile din Belgia, Brazilia, Lituania, Marea Britanie şi SUA. Alte ţări vor fi incluse în acest plan la momentul potrivit.

Mars

Mars a intrat pe piața din România în 2008. Din 2016, filiala din România este organizată sub umbrela Mars Multisales Central Europe, care include și piețele din Ungaria, Cehia, Slovacia. Cu 540 de angajați (denumiți Asociați), organizația din Europa Centrală operează în prezent în trei categorii: dulciuri (ciocolată, gumă & bomboane), food (orez și sosuri) și hrană pentru animale. Mai mult, Mars operează în regiune două dintre cele mai mari fabrici ale sale în aceste segmente, incluzând o fabrică în Csongrád-Bokros Ungaria, care produce mâncare uscată și recompense pentru animale și, de asemenea, o facilitate de producție pentru dulciuri fără ciocolată care include și centrul de dezvoltare pentru dulciuri din Poříčí nad Sázavou din Republica Cehă.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *